Steliștii au învins, dar au părut resemnați!

Steliștii au învins, dar au părut resemnați!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Împăcați cu situația actuală de la echipă, după ce Gigi Becali a
declarat că amândoi vor părăsi Steaua la vară, Mihai Stoichiță și
Basarab Panduru au fost aseară de nerecunoscut.

Starea acestora, extrem de proastă, a putut fi citită pe fruntea
lor încă de la sosirea la stadion, când „Lippi” a stat doar două
minute în vestiar înainte de meci, în rest preferând să rămână
singur în autocar.
Antrenorul și-a motivat decizia spunând că nu este curent electric
la cabine. RENEL a oprit timp de 20 de minute electricitatea în
oraș din cauza unor lucrări. Practic, „Lippi” nu a avut ce
indicații să mai dea în vestiar, acolo unde de regulă se folosește
de tabla cu magneți pentru a le explica jucătorilor cum vor sta la
fazele fixe sau cum se va așeza adversarul.

Dacă Stoichiță a stat totuși în picioare, agitându-se doar la
două faze, când a protestat la adresa arbitrului, în schimb,
Panduru a fost de nerecunoscut. Directorul sportiv al Stelei nu s-a
mai agitat deloc, nici măcar atunci când Bogdan Stancu a reușit să
deschidă scorul, semn că nu mai are de gând să continue în
Ghencea.

„Lippi”
nu s-a mai contrat cu fanii

Chiar dacă meciul nu s-a disputat în Ghencea, stadion unde
Stoichiță este înjurat mereu de fanii de la Peluza Sud, nici la
Buzău antrenorul Stelei nu a scăpat de „prietenii” lui din
București. „Sclavul lui Gigi, Stoichiță, tu ești sclavul lui
Gigi!”, i-au strigat aceștia antrenorului. Contrar așteptărilor,
„Lippi” nu a mai părut iritat, mai mult, nici nu i-a mai băgat în
seamă.

13
victorii a reușit Mihai Stoichiță până acum în acest sezon al Ligii
I la cârma Stelei. Cu el la timonă, roș albaștrii au mai „scos”
șapte egaluri și au pierdut de cinci ori


Arman
karamyan va fi suspendat cu Vasluiul

Mijlocașul roș-albaștrilor, Arman Karamyan (foto), va fi suspendat
etapa viitoare în meciul Stelei cu FC Vaslui, după ce a încasat în
prima repriză al patrulea cartonaș galben din acest sezon. Dându-și
seama de gestul său, internaționalul armean i-a cerut imediat scuze
lui Mihai Stoichiță, care, la rândul său, i-a făcut semn să-și vadă
în continuare de joc.

Doar
șase rezerve a avut Steaua pe bancă!

După ce Bicfalvi s-a reaccidentat la unul dintre ultimele
antrenamente ale Stelei, Mihai Stoichiță a fost nevoit să treacă pe
foaia de joc doar șase jucători de rezervă. Astfel, Tătărușanu,
Tall, Baciu, Pleșan, Surdu, Arman Karamyan au stat pe bancă, în
condițiile în care Petre Marin și Bănel Nicoliță au fost
suspendați, iar Szekely și Tudose sunt accidentați.

Bergodi
și-a retras dosarul de la TMB

Cristiano Bergodi (foto) se afla în proces cu Steaua și la
Tribunalul Municipiului București, dar, la sfârșitul lunii trecute,
avocatul său, Bogdan Tohăneanu, a retras plângerea. Motivul e
reprezentat de faptul că peste câteva zile va începe la FIFA
procesul dintre italian și clubul care i-a desfăcut contractul de
muncă și, conform regulamentelor în vigoare, nu se poate judeca cu
aceeași tabără în două procese care se desfășoară concomitent.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×