Acasa » Fotbal Extern » International » Japonia se retrage din cursa pentru CM 2018

Japonia se retrage din cursa pentru CM 2018

Federația Japoneză de Fotbal a decis să se retragă din cursa pentru organizarea turneului final al Cupei Mondiale din 2018, dar își menține candidatura pentru găzduirea CM 2022. Președintele federației japoneze, Motoaki Inukai, a precizat că decizia de retragere din cursa pentru găzduirea CM 2018 vine ca urmare a dorinței FIFA de a încredința acest turneu final unei țări europene: "Ni s-a spus că țările europene vor fi într-o cursă aprigă pentru obținerea organizării CM 2018, astfel că decizia de a ne concentra pentru candidatura la organizarea CM 2022 ar fi cea mai bună alegere".
Japonia se retrage din cursa pentru CM 2018

Federația Japoneză de Fotbal a decis să se retragă din cursa
pentru organizarea turneului final al Cupei Mondiale din 2018, dar
își menține candidatura pentru găzduirea CM 2022.

Președintele federației japoneze, Motoaki Inukai, a precizat că
decizia de retragere din cursa pentru găzduirea CM 2018 vine ca
urmare a dorinței FIFA de a încredința acest turneu final unei țări
europene: „Ni s-a spus că țările europene vor fi într-o cursă
aprigă pentru obținerea organizării CM 2018, astfel că decizia de a
ne concentra pentru candidatura la organizarea CM 2022 ar fi cea
mai bună alegere”.

În urma retragerii din cursă a Japoniei, pentru găzduirea CM 2018
au mai rămas șase candidaturi: Anglia, Australia, Rusia, SUA,
Belgia/Olanda și Spania/Portugalia.

Pentru organizarea CM 2022 sunt în cursă, pe lângă cele șase
candidate pentru organizarea CM-2018, Qatar și Coreea de Sud.

FIFA va desemna țările gazdă atât pentru CM 2018, cât și pentru CM
2022, în luna decembrie a acestui an.

Candidații pentru cele două turnee vor trebui să-și depună
documentația finală până la 14 mai, înainte de inspecțiile FIFA din
august și septembrie.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]