Vecinul și capra**

Când dragostea pentru o echipă se manifestă prin ura față de
alta, fotbalul pleacă în surghiun. Se retrage în povești și lasă
prezentul să-și dea în petic. Să n-o luăm razna și să stabilim din
capul locului: decât să înghiți ghiveciul rânced al unui renghi,
mai bine te uiți la fotografii sepia cu Amancio, Chiaruggi și Bene.
Cine îmbracă fotbalul în armură se face util doar psihopatologiei.
Dacă singura miză a unui meci constă în răzbunarea pe cineva care
nu e de față, înseamnă că sistemele de așteptări ale suporterilor
sunt virusate iremediabil. Rivalitatea implică patimă, febrilitate,
jubilație și deziluzie. Implică urlete, înjurături, obraji vopsiți
și plonjoane în fântânile din centru. Când însă îți implori echipa
să piardă și-i ovaționezi înfrângerea, stadionul trebuie înconjurat
cu bandă galbenă. E caz de carantină.

Albert Camus a declarat cândva că terenul de fotbal a fost pentru
el cea mai bună lecție de morală. Duminică, 2 mai 2010, cuvintele
lui au provocat un hohot colectiv pe Stadio Olimpico din Roma.
Lazio – Inter, o parodie prost închegată de la un capăt la altul,
pune în discuție tocmai încărcătura etică a sportului. În fond, mai
poate fi vorba de așa ceva, câtă vreme publicul își condamnă echipa
la eșec? Galeria lui Lazio și-a somat jucătorii să se predea,
pentru ca Inter s-o poată devansa pe Roma. (Cum Inter e clar mai
valoroasă, victoria sa în condiții normale n-ar fi mirat pe
nimeni.) Ironia a făcut ca, după golul doi, camerele televiziunii
italiene să se fixeze asupra unui banner arborat la peluză. Pe el
se putea citi: „Mourinho, un om adevărat într-un fotbal fals”. Să
arăți așa ceva în plină contrafacere trădează un amestec
îngrijorător de orbire, ipocrizie și exaltare. Aproape că n-are
rost să te întrebi ce reacție ar avea onor galeria lui Lazio dacă,
prin absurd, Mourinho ar trece din vară pe banca lui AS Roma.

Fotbalul poartă pe corp răni care se cicatrizează greu: un RFG –
Austria din 1982, un Anglia – Irlanda de Nord din 1985, un
Manchester – Valencia din Liga Campionilor și atâtea altele. De
fiecare dată a existat o justificare: trișorul și-a urmărit
interesul. Alaltăieri, cu Lazio – Inter, am pășit pe un teren
mâlos. Am ajuns în imperiul dezonoarei, unde răul celuilalt
preocupă mai mult decât binele propriu. (Să nu uităm, Lazio nu
doarme la mijlocul clasamentului, ci riscă retrogradarea.) La 58 de
ani după ce Hemingway a publicat „Bătrânul și marea”, galeria lui
Lazio a semnat opera de mare caracter „Vecinul și capra”. Și asta
nu oriunde, ci în țara campioanei mondiale. Auguri!

articol scris de Radu
Paraschivescu