El i-a întors spatele Stelei, **dar ar putea ajunge în Ghencea!

El i-a întors spatele Stelei, **dar ar putea ajunge în Ghencea!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prețul mijlocașului albaiulian s-a dublat de atunci, dar
echipa din Ghencea n-a reunțat la gândul de a-l
transfera

Internaționalul de tineret spune că n-a regretat niciodată
decizia luată pe vremea când era junior și vrea să demonstreze la
meciul de mâine că oficialii Stelei nu s-au înșelat când l-au luat
în colimator.

În lotul Unirii există jucători după care Steaua tânjește și pe
care Gigi Becali îi va urmări și la meciul direct. Unul dintre ei
este Călin Cristea. Avea 18 ani și era nelipsit de la jocurile
reprezentativei Under 19. La lotul național l-a remarcat și Steaua.
După un amical între reprezentativele Under 19 și Under 21, Valeriu
Argăseală a ochit doi jucători: Eric Bicfalvi și Călin Cristea. Pe
primul l-a convins imediat, dar s-a lovit în schimb de refuzul
albaiulianului. „Argăseală mi-a spus că m-a urmărit, că îi place
cum joc și că sunt dorit la Steaua, dar am refuzat”, și-a amintit
Cristea. Mijlocașul stânga spune că n-a regretat niciun moment acea
decizie. „Așa am gândit atunci și nu-mi pare rău”, spune cu tărie
mijlocașul de 21 de ani.

Argăseală nu s-a lăsat însă după primul refuz și în această
iarnă l-a trecut din nou pe Cristea pe lista cu achiziții. S-a
interesat de prețul jucătorului și de durata contractului său cu
Unirea Alba Iulia și nu e exclus să înceapă ofensiva și la vară.
Dacă în 2007 ardelenii l-ar fi dat pe 200-250 de mii de euro, acum
nu ar mai negocia sub 500 de mii de euro. Jucătorul știe că va
pleca la vară și nu șterge nici Steaua din lista cu posibile
destinații. „Nu contează unde ajung. Vreau să joc la un club
important”, a spus Cristea.

Vreau să demonstrăm cu Steaua că avem valoare și
merităm să jucăm în Liga I

Călin Cristea, mijlocaș Unirea Alba Iulia

4
goluri a marcat Cristea în acest campionat pentru Unirea Alba
Iulia

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…