Steaua** e Steaua! La handbal!

Steaua** e Steaua! La handbal!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Calificarea Oltchimului în finala Ligii Campionilor a
revoluționat handbalul în România. Polivalenta a fost readusă ieri
la viață, iar Steaua, purtată pe val de peste 5.500 de fani în
turul semifinalei cu Granollers. 32-28 (14-10) după primele 60 de
minute și o posibilă nouă finală în România. Totul se decide
duminică, în returul din Spania.
Suporterii echipei de fotbal s-au ținut de promisiune și au umplut
până la refuz o arenă ce intrase în „moarte clinică”, cel puțin din
punctul de vedere al întrecerilor sportive. A fost și zvâcul de
care handbaliștii „militari” aveau nevoie, în condițiile în care
trebuiau să depășească o echipă spaniolă extrem de bine clădită
fizic, venită dintr-o ligă superioară României.
Ieșit din scenă de o bună bucată de vreme, Stavrositu a dat tonul
pe teren, iar Steaua a început tare partida. Văzut la un moment dat
ca urmaș al legendarului Gațu, centrul „militarilor” a fost
creierul limpede și a făcut ca echipa să conteze și în atac, în
condițiile în care interii nu pot fi numărați nici măcar pe
degetele de la o mână. Susținut și de Georgescu, reprofilat de pe
extremă și centru, Stavrositu le-a înnodat picioarele adversarilor,
iar Steaua a fost la conducere tot timpul. Și-a mărit marja de
goluri atunci când defensiva a funcționat, astfel că s-a desprins
până la patru goluri până la pauză: 14-10.

Un trio
de vis a asigurat diferența

Granollers s-a prezentat modest în prima repriză, dar s-a trezit
după pauză și a lovit cu precădere de la linia de nouă metri. Pe
fondul unei defensive care a mai obosit, dar și al unei porți care
nu a prins cea mai bună zi, Steaua a trecut în dese rânduri de la
extaz la agonie și invers. Spaniolii s-au apropiat în dese rânduri
la trei goluri, și chiar la două (scor 28-26, min. 55), arătând o
oarecare prospețime. Un trio de vis, Stavrositu – Georgescu –
Novanc, ultimul un adevărat ghimpe în coasta adversarilor, a găsit
resursele fizice și soluțiile unei victorii mai concludente pe
final. Cei trei handbaliști au făcut șah mat defensiva celor de la
Granollers, iar Steaua s-a impus în final cu 32-28, un rezultat
care îi menține în viață speranțele unei noi finale europene.

„Dedicăm publicului victoria
și, poate, calificarea. Atmosfera a fost de nota 1.000”, Ionuț
Georgescu, extremă-centru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…