Napoli a revenit de la… Craiova!** Vezi noutățile de la Astra!

Redactor:
Marian Dima
Napoli a revenit de la... Craiova!** Vezi noutățile de la Astra!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși a declarat, la un moment dat, chiar el, că se afla în
Italia, în momentul când a fost schimbat de la Astra, italianul
Nicolo Napoli pare să nu fi părăsit România! Din cauză că au fost
anulate cursele aeriene acesta nu a mai ajuns în țara sa natală, la
fel ca și cei doi secunzi ai săi și nici la Laussane, unde urma să
se judece cu fostul său club, Universitatea Craiova.
Faptul că Napoli a trecut prin Craiova este confirmat de antrenor
și de fostul președinte, Marcel Iancu – cei doi, fiind prieteni,
tehnicianul venind, apoi, 100% în Ploiești, în ziua de marți sau
miercuri, când noul antrenor, Marin Barbu era prezentat
oficial!

Napoli ia în calcul să acționeze și Astra în instanță, pentru a lua
prima de obiectiv, susținând că a lăsat echipa în afara locurilor
retrogradabile, afirmând că poate merge chiar până la TAS, în timp
ce clubul, la rândul său, va consulta un avocat de specialitate,
pentru a-i cere daune italianului, pentru că a lăsat să conducă
antrenamentele pe Marius Parciu, care este angajat la club ca
statistician, nu antrenor!
Azi, Nicolo, alături de secunzii săi, au trecut pe la club, pentru
a primi deciziile de reziliere a contractului, italianul părând a
fi foarte relaxat: „Cine plătește, decide. Jucătorii sunt un grup
unit, vor trece peste aceste evenimente, problemele mele nu au
venit de aici , ci de la București, voi spune în curând de
unde”.

Breeveld și Ngambi – soluții de avarie

În mare criză de efectiv, pentru etapele următoare, când pot apărea
și alte accidentări sau suspendări, conducerea Astrei a luat
decizia de a-i legitima, ieri, în ultima zi de transferuri pentru
Astra, înainte de a se intra în ultimele șase etape, pe africanul
Alexis Ngambi, un fundaș de 30 de ani, cu o selecție în Naționala
Camerunului, acum câțiva ani, care a jucat în liga secundă
franceză, în Letonia, la Daugava Riga și, ultima dată, în Grecia,
la Panthrakikos, dar și pe mijlocașul ofensiv olandez, de 23 de
ani, Nicandro Breeveld, ultima dată în eșalonul secund batav,la
Telstar. Chiar dacă cei doi nu pot fi, în acest moment, soluții
pentru titularizare, ei acoperă deficitul numeric.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×