„Ar fi o greșeală** să credem că ne-am salvat de la retrogradare!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul Universității Craiova, Andrei Prepeliță, a declarat că
el și coechipierii săi trebuie să rămână cu picioarele pe pământ și
să nu se considere scăpați de retrogradare, în ciuda victoriei, de
luni, din deplasare, cu FC Vaslui (1-0).

„Sunt trei puncte mari pentru salvarea de la
retrogradare. Suntem foarte fericiți. Sincer ne așteptam să
câștigăm, pentru că suntem o echipă care poate să bată pe oricine
și putem să pierdem cu oricine. Cred că am demonstrat-o. Anul
trecut am avut un sezon bun, anul ăsta a fost o surpriză și pentru
noi să ne batem la retrogradare. Nu ne-am salvat de la
retrogradare, dacă noi credem asta este o mare greșeală. Avem acum
două meciuri acasă foarte importante, de unde trebuie să scoatem
cel puțin patru puncte. Dina a avut o intervenție pe final, a ieșit
totul bine. Domnul Mititelu m-a sunat înainte de meci și mi-a spus
că vom învinge. A avut o previziune”,
a spus
Prepeliță.

După ce în meciul cu Astra Ploiești la Universitatea Craiova a
debutat Alin Buleică, în partida cu FC Vaslui la echipa olteană a
mai apărut un jucător din propria pepinieră: Ionuț Popescu (19
ani). El ar putea profita de accidentarea bulgarului Iliev, care a
suferit o entorsă și mai mult ca sigur va lipsi din meciul cu
Unirea Urziceni, de duminică. Pe finalul meciului după ieșirile
celor doi străini, Dilevski și Iliev, ambii accidentați,
Universitatea Craiova a avut în teren numai jucători români, dintre
care zece născuți în Craiova, iar media de vârstă a echipei care a
încheiat meciul era de 21 de ani și nouă luni.

Echipa FC Vaslui a fost învinsă, luni, pe teren propriu, de
formația Universitatea Craiova, scor 1-0 (0-0), în penultimul meci
din cadrul etapei a 28-a a Ligii I.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×