Tănase, fluierat

Cristi Tănase nu a reușit să-și facă simțită prezența pe teren nici în meciul contra Brașovului (1-0), când a fost repartizat în centrul liniei mediane. Ba, mai mult, el a părăsit terenul în huiduielile tribunelor. Returul a început pentru Steaua prost, cu o înfrângere în fața Ceahlăului și cu o dispută pe idei tactice între antrenorul Mihai Stoichiță și Gigi Becali. Tehnicianul l-a pregătit toată iarna pe Tănase să joace al doilea atacant, dar patronul a criticat folosirea fotbalistului pe acest post în termeni duri. Stoichiță l-a ascultat pe finanțator și l-a retras pe piteștean în centrul liniei de mijloc, așa cum a recomandat Becali. Tănase a jucat aseară contra Brașovului din această postură, dar a făcut-o din nou foarte slab.
Tănase, fluierat

Cristi Tănase nu a reușit să-și facă simțită prezența pe teren
nici în meciul contra Brașovului (1-0), când a fost repartizat în
centrul liniei mediane. Ba, mai mult, el a părăsit terenul în
huiduielile tribunelor.

Returul a început pentru Steaua prost, cu o înfrângere în fața
Ceahlăului și cu o dispută pe idei tactice între antrenorul Mihai
Stoichiță și Gigi Becali. Tehnicianul l-a pregătit toată iarna pe
Tănase să joace al doilea atacant, dar patronul a criticat
folosirea fotbalistului pe acest post în termeni duri. Stoichiță
l-a ascultat pe finanțator și l-a retras pe piteștean în centrul
liniei de mijloc, așa cum a recomandat Becali. Tănase a jucat
aseară contra Brașovului din această postură, dar a făcut-o din nou
foarte slab.

Mijlocul
a fost ținut de Tudose și Iacob!

Nu a avut nicio realizare personală, așa cum antrenorul,
coechipierii și suporterii așteaptă de la el, ba chiar a pierdut
destule baloane. Încet-încet, spectatorii au început să-l fluiere,
mai ales când Tănase și-a încercat șutul de la distanță, în urma
căruia mingea s-a dus mult peste poartă. Pentru că era inutil,
decarul stelist a fost schimbat de Stoichiță, prilej pentru puținii
spectatori din tribune să-l fluiere pe fotbalist, așa cum nu se mai
întâmplase niciodată. Ienei a comentat după meci: „A fost inuman
modul în care suporterii s-au comportat la adresa lui
Tănase”.
După ce Tănase a fost schimbat, Stoichiță și-a lăsat linia de
mijloc pe mâna tinerilor Tudose și Iacob, pentru că și Pleșan a
fost înlocuit. Steaua a suferit astfel pe final, dar până la urmă
cei doi jucători intrați în repriza a doua au reușit să-și ducă
misiunea la bun sfârșit.

Nu își merită banii! Pentru suma pe care am dat-o pe el,
trebuia să ia mingea și să decidă singur meciul

Gigi Becali, finanțator Steaua

Tănase greșește dacă el crede că poate ieși în evidență la
Steaua printr-o execuție de excepție

Mihai Stoichiță, antrenor Steaua

Szekely se operează la
menisc

După ce ieri ProSport a dezvăluit în exclusivitate problemele
medicale cu care se confruntă Janos Szekely (foto), la partida de
aseară, fotbalistul n-a fost inclus în lot, vizionând partida din
tribună! El se va opera la menisc,
steliștii sperând să-l poată recupera în aproximativ o lună! „Eu
sper să nu aibă decât meniscul ciupit! Szekely se va opera marți
sau miercuri. Îmi pare foarte rău pentru el, sper să revină cât mai
repede, poate în două-trei săptămâni. Dacă are probleme la
cartilagiu, atunci sezonul s-a terminat pentru el!”, a spus
Stoichiță.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]