Renzo: „Am plecat pentru că nu mă regăseam** în proiectul lui Ando”

Renzo Rossi nu mai este managerul sportiv al Rapidului. Italianul a simțit că nu mai este loc pentru el în noul program al Rapidului, deși nu a fost anunțat de cineva în acest sens. Renzo a negat că ar fi plecat pentru că nu ar fi reușit să aducă un antrenor italian, așa cum s-a zvonit în ultimele zile. "Nu mă regăseam în proiectul lui Andone, el nu mi-a spus nimic în acest sens, dar așa am simțit eu. Am venit aici pentru o treabă, nu voiam să fac altceva. Sunt mulțumit de aceste două luni și de transferuri, am plecat lăsând ușa deschisă Rapidului și nu se știe când mă voi întoarce aici. Motivul plecării mele nu este acela că nu am putut să aduc un antrenor italian, așa cum s-a spus, pur și simplu este o hotărâre pe care am luat-o", a declarat Renzo pentru ProSport.
Renzo: "Am plecat pentru că nu mă regăseam** în proiectul lui Ando"

Renzo Rossi nu mai este managerul sportiv al Rapidului.
Italianul a simțit că nu mai este loc pentru el în noul program al
Rapidului, deși nu a fost anunțat de cineva în acest sens. Renzo a
negat că ar fi plecat pentru că nu ar fi reușit să aducă un
antrenor italian, așa cum s-a zvonit în ultimele zile.

„Nu mă regăseam în proiectul lui Andone, el nu mi-a spus
nimic în acest sens, dar așa am simțit eu. Am venit aici pentru o
treabă, nu voiam să fac altceva. Sunt mulțumit de aceste două luni
și de transferuri, am plecat lăsând ușa deschisă Rapidului și nu se
știe când mă voi întoarce aici. Motivul plecării mele nu este acela
că nu am putut să aduc un antrenor italian, așa cum s-a spus, pur
și simplu este o hotărâre pe care am luat-o
„, a declarat
Renzo pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]