Costea doarme doar cu calmante!** Vezi aici de ce!

La șase zile de la operația suferită la genunchiul stâng, Florin Costea a părăsit ieri Spitalul „Sfântul Ioan" și a început lupta cu timpul. Ora 11:33. După încheierea formalităților de externare, Costea, împreună cu team-managerul Craiovei, Silvian Cristescu, au pornit spre Râmnicu Vâlcea. Cele aproape 90 de minute pierdute în traficul Capitalei l-au scos din sărite pe fotbalist, care tot drumul n-a putut ațipi niciun moment. Ajuns la Vâlcea, Florin a declinat invitația părinților de a sta pentru câteva zile la vila recent construită, preferând apartamentul personal. „Mă simt bine acum. Doctorii mi-au spus că totul depinde de recuperare. Am un aparat special cu care trebuie să lucrez și un program de exerciții pe care le fac la Vâlcea", a declarat fotbalistul, care a fost așteptat cu brațele deschise de părinți. „Abia așteptam să se întoarcă. O să avem grijă de el și o să-l încurajăm. De Paște, mama lui îi va găti tot ce are el poftă", a spus Florin Costea senior după revederea cu fiul său. După ce s-a liniștit, atacantul Craiovei a încercat să adoarmă, însă nu a reușit să se odihnească decât după ce i s-a administrat o injecție cu calmant.
Costea doarme doar cu calmante!** Vezi aici de ce!

La șase zile de la operația suferită la genunchiul stâng, Florin
Costea a părăsit ieri Spitalul „Sfântul Ioan” și a început lupta cu
timpul.

Ora 11:33. După încheierea formalităților de externare, Costea,
împreună cu team-managerul Craiovei, Silvian Cristescu, au pornit
spre Râmnicu Vâlcea. Cele aproape 90 de minute pierdute în traficul
Capitalei l-au scos din sărite pe fotbalist, care tot drumul n-a
putut ațipi niciun moment. Ajuns la Vâlcea, Florin a declinat
invitația părinților de a sta pentru câteva zile la vila recent
construită, preferând apartamentul personal.

„Mă simt bine acum. Doctorii mi-au spus că totul depinde de
recuperare. Am un aparat special cu care trebuie să lucrez și un
program de exerciții pe care le fac la Vâlcea”, a declarat
fotbalistul, care a fost așteptat cu brațele deschise de părinți.
„Abia așteptam să se întoarcă. O să avem grijă de el și o să-l
încurajăm. De Paște, mama lui îi va găti tot ce are el poftă”, a
spus Florin Costea senior după revederea cu fiul său. După ce s-a
liniștit, atacantul Craiovei a încercat să adoarmă, însă nu a
reușit să se odihnească decât după ce i s-a administrat o injecție
cu calmant.

De Paște,
la părinții Adei Nechita

Florin are un program aglomerat în această perioadă, chiar dacă
nu mai poate evolua pentru Universitatea Craiova. Trebuie să facă
zilnic exerciții pentru recuperare, iar de Paște este invitat de
prietena lui, Ada Nechita, în orașul natal al handbalistei, la
Băilești, pentru a face cunoștință cu părinții acesteia.

Nu prea dau eu pronosticuri, însă cu siguranță nu vom pierde cu
Timișoara

Florin Costea, atacant U Craiova

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro