Vom zbura și noi!

Vom zbura și noi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zeci de mii de oameni au asistat weekendul trecut, la Planica,
la victoria lui Simon Ammann de la Campionatul Mondial de zbor cu
schiurile. Atmosfera de la marile competiții se va regăsi și în
România peste câțiva ani, în acest moment fiind în lucru trei
trambuline la Râșnov.

Planica, nord-vestul Sloveniei. În mod normal, aici liniștea
face legea. Doar câteva zile pe an pustiul prinde viață, când pe
trambulina „Letalnica”, cea mai mare din lume (punctul de
construcție K185), icarii moderni își atrag lângă ei susținătorii.
Așa s-a întâmplat weekendul trecut, când, pe parcursul a trei zile,
peste 100.000 de oameni au răspuns „prezent” la ediția din acest an
a Campionatului Mondial de zbor cu schiurile. Dacă nu ai fi știut
ce se întâmplă, ai fi pariat că prin zonă se joacă un meci de
fotbal. Poate doar faptul că în jur nu auzeai înjurături, chiar
dacă tonele de bere nu au lipsit din arsenalul spectatorilor, te
făcea să îți schimbi puțin părerea.

În
lumea săritorilor cu schiurile circulă o vorbă: „Dacă cineva sare
foarte bine, Simon Ammann sare și mai bine”. Așa a fost și la
Planica. Degeaba a avut Gregor Schlierenzauer, fostul campion
mondial, o evoluție de excepție. Elvețianul i-a suflat în acest an
titlul, încununând un sezon perfect pentru el: locul întâi în Cupa
Mondială, dublu campion olimpic la Vancouver și campion mondial la
zbor cu schiurile. Un singur lucru a ratat Ammann. Recordul
mondial, 239 metri, stabilit de norvegianul Bjoern Einar Romoeren,
în 2005, tot la Planica, a rămas în picioare.

Se
construiesc trei trambuline la Râșnov

Dacă în acest moment România nu are reprezentant în Cupa
Mondială, acest lucru este așteptat să se întâmple peste câțiva
ani. În iulie 2009, la Râșnov a început construcția a trei
trambuline (foto jos), cu punctele de construcție K15, K35 și K64,
care vor avea dotări atât pentru sezonul de iarnă, cât și pentru
cel de vară. Proiectul este sponsorizat de OMV, partenerul
Federației Române de Schi-Biatlon, finalizarea lui urmând a avea

loc în toamna acestui an. „După ce vor fi terminate trambulinele,
copiii nu vor mai fi nevoiți să meargă în străinătate să se
antreneze. Vor fi aproape de familii și vor putea merge și la
școală. Una e să te antrenezi pe afară și alta e să ai propriul tău
centru de pregătire”, a declarat pentru ProSport Florin Spulber,
antrenor coordonator al loturilor naționale.
În prezent, toate trambulinele existente în România sunt
impracticabile.

Peste un milion de euro au obținut slovenii din vânzarea de
bilete în cele trei zile de concurs

2
săritori români, Remus Tudor (17 ani) și Szilvester Kozma (18 ani),
participă la competiții de nivel senior, în concursuri
internaționale

În România, primul Campionat Național de sărituri cu schiurile a
avut loc în anul 1916

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare