Cazul „Varga-Bălan”, amânat din nou!** „O fac intenționat! Mergem direct la TAS!”

Cazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE LPF a
amânat din nou luarea unei decizii în cazul „Varga și Bălan”!
Întrunită astăzi pentru a judeca valabilitatea dreptului de joc al
celor doi fotbaliști, Comisia pentru Souționarea Litigiilor a LPF
nu a luat nicio decizie, iar oficialii bănățeni anunță că vor cere
ca dosarul să ajungă direct la TAS.

E interesant modul de abordare al ligii. Ne vor mai plimba
puțin și pe la Federație, dar probabil ei vor fi în concediu. Nu
înțeleg de ce nu iau o decizie pentru a ne oferi liniște și nouă,
și Rapidului.

Dacă vom găsi o portiță, vom merge direct la TAS, pentru că aici se
amână cazul intenționat.

Am stat foarte puțin aici. Probabil sunt lucruri mult mai
importante decât să dea dreptul de joc la doi
fotbaliști”, a spus Gheorghe Chivorchian la finalul
ședinței.


Dacian Varga și Tibi Bălan așteaptă în continuare decizia LPF,
care să le spună dacă au drept de joc pentru Rapid. Până atunci,
cei doi jucători împrumutați de la Sportul se antrenează alături de
jucătorii echipei din Giulești. Însă cei doi spun că vor să joace
și speră că cei care vor judeca dosarul vor lua o decizie cât mai
repede.

„Am urmărit meciul la televizor. Sincer, îmi este foarte
greu, mi-aș fi dorit din suflet să fiu alături de colegii mei de la
Rapid. Nu mi se pare normal să fie așa mult amânată, îmi face și
mie rău, îi face și lui Bălan rău. Noi nu avem nicio vină. Nu m-a
anunțat nimeni de la Rapid că am drept de joc, vrem să jucăm pentru
Rapid. Echipa nu ne plătește doar să ne antrenăm. Mă doare, eu
vreau să joc. Am venit la Rapid să joc și să plec la altă echipă,
în afară, unde își dorește să ajungă orice jucător. Nu am venit
aici să ma îmbogățesc, am venit să joc”,
a spus Dacian
Varga la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…