„Vom fi favoriți la titlu** doar dacă vom avea 10 puncte distanță, cu 3 meciuri înainte de final”

Mijlocașul lui Dinamo, Gabi Torje, a afirmat că fotbaliștii lui Țălnar au uitat deja succesul din derby-ul cu Steaua și și-au îndreptat toată atenția către partida cu Oțelul de duminică. Torje nu consideră că trupa din Ștefan cel Mare este favorită la titlu, precizând că echipa alb-roșie poate fi catalogată cu șanse la campionat doar în momentul în care vor ajunge pe primul loc și vor fi la o distanță considerabilă de următoarele clasate. "A fost o bucurie scurtă după meciul cu Steaua. După 3 zile avem iar meci, o partidă foarte grea. Nu ne sperie Oțelul, dar suntem concetrați, pentru că ei sunt o echipă tânără, care a reușit câteva rezultate excelente. Nu suntem favoriți în lupta pentru titlu, noi suntem pe locul 4. Suntem acolo doar să-i încurcăm pe alții. Am început să urcăm ușor-ușor, dar vom putea spune că suntem favoriți numai dacă vom fi la 10 puncte distanță și vor mai fi 3 meciuri de jucat", a declarat Gabi Torje
"Vom fi favoriți la titlu** doar dacă vom avea 10 puncte distanță, cu 3 meciuri înainte de final"

Mijlocașul lui Dinamo, Gabi Torje, a afirmat că fotbaliștii lui
Țălnar au uitat deja succesul din derby-ul cu Steaua și și-au
îndreptat toată atenția către partida cu Oțelul de duminică. Torje
nu consideră că trupa din Ștefan cel Mare este favorită la titlu,
precizând că echipa alb-roșie poate fi catalogată cu șanse la
campionat doar în momentul în care vor ajunge pe primul loc și vor
fi la o distanță considerabilă de următoarele clasate.

„A fost o bucurie scurtă după meciul cu Steaua. După 3
zile avem iar meci, o partidă foarte grea. Nu ne sperie Oțelul, dar
suntem concetrați, pentru că ei sunt o echipă tânără, care a reușit
câteva rezultate excelente. Nu suntem favoriți în lupta pentru
titlu, noi suntem pe locul 4. Suntem acolo doar să-i încurcăm pe
alții. Am început să urcăm ușor-ușor, dar vom putea spune că suntem
favoriți numai dacă vom fi la 10 puncte distanță și vor mai fi 3
meciuri de jucat”,
a declarat Gabi Torje

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]