„Am câștigat pe merit!** Rapidiștii nu puteau să spere la mai mult”

Tehnicianul Nicolo Napoli a declarat, joi, că echipa Astra Ploiești a meritat să câștige meciul cu Rapid, scor 1-0, în care formația bucureșteană nu putea să se aștepte la "mai multe" având în vedere modul cum s-a desfășurat jocul. "Sunt foarte bucuros de prestația elevilor mei. Am întâlnit o echipă bună și tocmai de aceea în prima repriză am decis să așteptăm, iar în a doua am fost mult mai prezenți în atac. Oricum, adversarii, cu un șut pe care l-au avut în repriza a doua, nu puteau să se aștepte la mai multe. În economia jocului pot spune că e o victorie meritată, pentru că ultimele 25 de minute ne-au aparținut în totalitate", a spus Napoli.
"Am câștigat pe merit!** Rapidiștii nu puteau să spere la mai mult"

Tehnicianul Nicolo Napoli a declarat, joi, că echipa Astra
Ploiești a meritat să câștige meciul cu Rapid, scor 1-0, în care
formația bucureșteană nu putea să se aștepte la „mai multe” având
în vedere modul cum s-a desfășurat jocul.

„Sunt foarte bucuros de prestația elevilor mei. Am întâlnit
o echipă bună și tocmai de aceea în prima repriză am decis să
așteptăm, iar în a doua am fost mult mai prezenți în atac. Oricum,
adversarii, cu un șut pe care l-au avut în repriza a doua, nu
puteau să se aștepte la mai multe. În economia jocului pot spune că
e o victorie meritată, pentru că ultimele 25 de minute ne-au
aparținut în totalitate”
, a spus Napoli.

Nicolo Napoli a precizat că punctele obținute în partida cu Rapid
sunt de aur pentru Astra în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Pentru mine este prima dată când vin aici, pe Giulești și
am și câștigat”
, a adăugat tehnicianul echipei
ploieștene.

Echipa Rapid a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de
1-0 (0-0), de formația Astra Ploiești, în ultimul meci al etapei a
XXII-a a Ligii I.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro