Jucătoarele campioanei Metal Galați au refuzat să joace cu Penicilina

Jucătoarele campioanei Metal Galați au refuzat să joace cu Penicilina
  • Publicat:
  • Actualizat:

Componentele echipei de volei feminin Metal Galați au refuzat să
se prezinte la partida de campionat cu Penicilina Iași, în locul
lor evoluând junioarele clubului, care au fost învinse, miercuri,
cu scorul de 3-0 (25-13, 25-10, 25-4), de formația ieșeană.

Partida a contat pentru penultima etapă a returului Diviziei A,
amânată din data de 13 martie, din cauza reunirii lotului
României.

Jucătoarele titulare din lotul antrenat de Zoran Terzici au refuzat
să intre pe teren și nici nu s-au aflat în sală, din cauza
restanțelor financiare ale conducerii. Nici antrenorul Terzici nu
s-a aflat în sală, el sosind după încheierea partidei cu Penicilina
Iași, la fel ca jucătoarele senioare.

„Nu vă pot spune nimic despre ce s-a întâmplat astăzi și nici
despre ce se va întâmpla în viitor. Sunt restanțe financiare și din
păcate nu am mai putut lua legătura cu patronul echipei de două
săptămâni”, a declarat Zoran Terzici.

La rândul său, Daniel Banu, antrenorul echipei Penicilina Iași, a
declarat că regretă situația în care se află formația gălățeană:
„Îmi pare sincer rău de situația în care se află Metalul. E cea mai
bună echipă din România și e păcat ce se întâmplă. Sper să poată
depăși cât mai repede această situație neplăcută”, a declarat
Banu.

În devans s-a jucat și meciul dintre „U” Cluj-Tomis Constanța, scor
0-3, celelalte rezultate din etapa de miercuri fiind
următoarele:

CSM Sibiu-SCM U Craiova 0-3

CSM Focșani-Știința Bacău 0-3

Dinamo București-IOR București 3-0

CSU Medicina Tg. Mureș-Unic Piatra Neamț 0-3.

CSU Metal Galați ocupă, cu o etapă înainte de finalul sezonului
regulat, locul doi în clasamentul Diviziei A.

Sâmbătă va avea loc ultima etapă a returului.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…