Cu dedicație, pentru Ronaldo

Cu dedicație, pentru  Ronaldo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Higuain a marcat trei goluri duminică seara, în partida pe care
Real Madrid a câștigat-o cu 4-1 pe terenul lui Valladolid, în etapa
a 26-a din Spania. Argentinianul este golgheterul echipei, cu 19
reușite, însă acest lucru nu contează în negocierile pe care le
poartă cu conducerea clubului privind noul său salariu.

Aduși în vară pe „Santiago Bernabeu”, Ronaldo, Kaka, Benzema și
Xabi Alonso au fost eclipsați până acum de Higuain, care a devenit
principalul om de gol al „galacticilor”. Acest lucru nu este pe
placul președintelui Florentino Perez, care ar fi vrut ca vedeta
echipei de pe teren să fie Cristiano Ronaldo, pentru a amortiza mai
repede suma de 94 de milioane de euro plătită pe portughez. Ba mai
mult, nemulțumit este, de ceva vreme, și CR9, deoarece nu are loc
de Higuain pentru a deveni golgheterul echipei.

Cei doi s-au „înțepat” de câteva ori, reproșându-și unul altuia
că se evită pe teren. În acest context s-a disputat meciul cu
Valladolid, de duminică, prilej pentru Higuain să-i mai facă o
„aroganță” colegului său. Argentinianul a înscris de trei ori,
Ronaldo doar o dată. Și, după 26 de etape, „Pepita” are 19 goluri,
iar „Balonul de Aur” din 2008 doar 15.

Vrea patru milioane, primește doar 2,5

Având prestațiile bune și golurile marcate de partea sa, Higuain a
încercat să obțină o mărire de salariu. Momentan, el câștigă 1,5
milioane de euro pe an, însă a considerat că e momentul oportun
pentru a cere patru milioane. S-a lovit de refuzul președintelui
Florentino Perez, care nu a plusat decât până la 2,5 milioane.

Bossul madrilen știe că pe Higuain Manchester City ar fi în
stare să dea chiar și 100 de milioane de euro și mizează pe decizia
jucătorului de a părăsi Realul. Mai ales că pe „City of Stadium”
l-ar aștepta un salariu de cinci milioane de euro. Singurul care
încearcă să-l păstreze pe Higuain la Madrid este compatriotul
acestuia, directorul general Jorge Valdano: „Toate comentariile
care se fac pe seama lui Higuain sunt răutăcioase. Ar trebui să-și
încheie cariera la Real. Este un jucător complet”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?