SOS** Hațegan!

SOS** Hațegan!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat ieri arbitrul meciului
dintre CFR și Dinamo, unul dintre cele mai importante ale rundei:
Ovidiu Hațegan (foto). Lucru care a provocat rumoare în „Ștefan cel
Mare”.

Decizia CCA a trezit, în principal, nemulțumirea lui Cristi
Borcea, președintele executiv al „câinilor” nefiind de acord cu
trimiterea centralului din Arad la partida din Gruia. Motivul este
legat de maniera de arbitraj a acestuia de la un alt derby al celor
din „Ștefan cel Mare”, cel cu Rapid, din turul campionatului (1-1).
În opinia acționarului, Hațegan i-a nedreptățit pe elevii lui
Țălnar la acel joc, iar Borcea crede că acum ar fi fost de evitat
această delegare. „Am fost dezavantajați clar în tur. Vorbesc aici
de meciul cu Rapid și pot spune că acum nu sunt liniștit. Mă
îngrijorează această delegare, dar sper totuși ca el să-și facă
treaba, mai ales că este un meci decisiv în lupta pentru titlu”, a
spus ieri Cristi Borcea. La cele două margini, Igna i-a desemnat la
acest joc pe Eduard Dumitrescu și Octavian Șovre.

Omul de
bază al FRF

Ovidiu Hațegan este în acest moment arbitrul cu cea mai
importantă ascensiune dintre toți centralii aflați pe lista FIFA.
„Fluierașul” de 29 de ani a fost promovat la 1 ianuarie 2008 pe
lista FIFA, fiind la ora aceea unul dintre cei mai tineri arbitri
cu ecuson din Europa. Între timp, arădeanul a promovat din Fourth
în Third Class, acolo unde se află și Augustus Constantin. Hațegan
este arbitrul în care șefii FRF investesc foarte mult logistic și
speră ca în cinci ani să-l ducă până în grupele Champions League.
Capii federației au preluat modelul ungurilor, vecinii noștri
promovându-l la doar 34 de ani pe Viktor Kassai, un arbitru mai
puțin valoros decât Hațegan, până la Campionatul Mondial din Africa
de Sud.

Palmaresul lui Hațegan cu CFR: 8 partide
arbitrate, 5 victorii pentru CFR, 1 rezultat de egalitate, 2
înfrângeri

Palmaresul lui Hațegan cu Dinamo: 9 partide
arbitrate, 5 victorii pentru Dinamo, 3 egaluri, 1 înfrângere

Tudor,
în pole-position pentru Dinamo – Steaua

Cum până la derby-ul Ligii au mai rămas șase zile, șefii CCA
deja au început să-și facă socotelile în ceea ce privește alegerea
arbitrului. Ioan Igna a pregătit deja varianta Alexandru Tudor
(foto), bucureșteanul fiind singurul arbitru cu ecuson FIFA
disponibil ce nu a fost delegat pentru etapa a 21-a. „Brad Pitt” ar
ajunge astfel la al patrulea duel Steaua-Dinamo din carieră în Liga
I, până acum palmaresul fiind unul echilibrat: o victorie pentru
fiecare și un egal. Ultima întâlnire între cele două echipe
arbitrate de bucureștean s-a disputat pe 4 mai 2008, când Steaua a
fost învinsă și a pierdut titlul în fața CFR-ului.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×