Michael Owen s-a accidentat și ratează tot sezonul!**

  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul englez Michael Owen va fi indisponibil până la finalul
acestui sezon, în urma unei accidentări la coapsă suferită
duminică, în timpul finalei Cupei Ligii Angliei, câștigate de
Manchester United în fața echipei Aston Villa (2-1).

„Mi-a plăcut fiecare minut în acest prim sezon al meu la
Manchester United și deja am trăit câteva momente memorabile aici.
Sunt determinat să mă întorc în cea mai bună formă la al doilea meu
sezon la Manchester”,
a precizat Owen.

Această accidentare pune capăt speranțelor atacantului în vârstă
de 30 de ani de a prinde un loc în lotul naționalei Angliei pentru
turneul final al Cupei Mondiale din 2010.

„Este o lovitură teribilă pentru Owen. Este o
accidentare mai gravă decât am crezut”
, a precizat
antrenorul formației Manchester United, Alex Ferguson.

Owen, care va avea în vara încă un an din contractul pe două
sezoane cu clubul din Manchester, va fi supus, luni, unei
intervenții chirugicale.

Michael Owen este legitimat la Gruparea Manchester United din
iulie 2009, iar de-a lungul carierei a mai evoluat la formațiile
Liverpool (1996-2004), Real Madrid (2004-2005) și Newcastle United
(2005-2009).

Echipa Manchester United a câștigat Cupa Ligii Angliei, după ce
a învins, duminică, cu scorul de 2-1 (1-1), formația Aston Villa,
în finala disputată pe Wembley. Golurile învingătorilor au fost
marcate de Owen ’13 și Rooney ’74, în timp ce pentru învinși a
înscris Milner, în minutul 5, din penalti.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!

Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme

O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ

Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă

Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'

Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×