Din operație, în bob

Gândul de a aduce prima medalie olimpică Letoniei la bob l-a determinat pe Janis Minins să pună repede capăt perioadei de convalescență după operația de apendicită suferită la puțin timp după deschiderea JO. După ce a ratat concursul de bob 2, el și-a reluat pregătirea pentru a-și conduce colegii spre podiumul olimpic, la bob 4. Sportivul în vârstă de 29 de ani a revenit pe „pista morții" de la Whistler, pe care deține și recordul de viteză al circuitului (153,03 km/h), stabilit anul trecut la etapa de Cupă Mondială câștigată. „Doctorul mi-a recomandat ca timp de o săptămână să nu zbor cu avionul, însă nu mi-a interzis să mă apropii de bob. Noi, letonii, suntem un pic nebuni", spune Janis, pilotul echipajului. În primele zile de antrenamente, el nu a împins bobul la start, explicând că doar a vrut să verifice dacă poate suporta eventualele dureri din zona afectată. „E destul de greu ca după o intervenție chirurgicală să te întorci pe cea mai rapidă pistă din lume. Cel mai greu a fost la virajul 16, din cauza presiunii imense", conchide el.
Din operație, în bob

Gândul de a aduce prima medalie olimpică Letoniei la bob l-a
determinat pe Janis Minins să pună repede capăt perioadei de
convalescență după operația de apendicită suferită la puțin timp
după deschiderea JO.

După ce a ratat concursul de bob 2, el și-a reluat pregătirea
pentru a-și conduce colegii spre podiumul olimpic, la bob 4.
Sportivul în vârstă de 29 de ani a revenit pe „pista morții” de la
Whistler, pe care deține și recordul de viteză al circuitului
(153,03 km/h), stabilit anul trecut la etapa de Cupă Mondială
câștigată. „Doctorul mi-a recomandat ca timp de o săptămână să nu
zbor cu avionul, însă nu mi-a interzis să mă apropii de bob. Noi,
letonii, suntem un pic nebuni”, spune Janis, pilotul echipajului.
În primele zile de antrenamente, el nu a împins bobul la start,
explicând că doar a vrut să verifice dacă poate suporta eventualele
dureri din zona afectată. „E destul de greu ca după o intervenție
chirurgicală să te întorci pe cea mai rapidă pistă din lume. Cel
mai greu a fost la virajul 16, din cauza presiunii imense”,
conchide el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]