„Simbolul Olteniei – Oltchim” **Vezi bannerele galeriilor!

Redactor:
Sergiu Petre
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șefii galeriei dinamoviste au împânzit orașul cu afișe care
invitau fanii să umple stadionul la derby-ul cu Craiova, dar au
avut ghinion de o vreme ploioasă.

Dinamoviștii au încercat să-și crească media de spectatori cu
ocazia meciului de ieri, bazându-se pe rivalitatea cu Universitatea
Craiova, dar și pe faptul că echipa lui Țălnar a jucat primul meci
oficial din 2010.
Liderii galeriei și-au făcut treaba cu ajutorul afișelor
distribuite în București în zilele de dinaintea partidei, în timp
ce conducerea clubului a îndemnat public fanii să susțină echipa
cum n-au făcut-o în tur, când Dinamo a avut o medie de spectatori
de puțin peste 3.000 pe meci.

Din păcate pentru dinamoviști, există lucruri pe care nici măcar
Borcea și Turcu nu le pot controla. Cum ar fi vremea. Din cauza
ploii și a frigului, doar 7.300 de suporteri au venit pe un stadion
care se dorea a fi plin pentru derby-ul cu echipa lui Mark Wotte.
Fanii „câinilor” au fost completați de 300 de craioveni, într-o
dispută de la distanță marcată de o rivalitate îndeajuns de
veche.

3 mii de specatori a avut, în medie, Dinamo în
turul campionatului

Bannere
Dinamo

„Dinamo nu e al vostru, e al nostru și al urmașilor
urmașilor”

„De trei ani tot ce contează, Dinamo lumina noastră”

„Cu Dinamo până la moarte/ Și când n-are rezultate”

„Simbolul Olteniei – Oltchim”

Știința
și-a omagiat eroii

Fanii Universității au ținut să omagieze memoria lui Cristi Neamțu,
ieri împlinindu-se 8 ani de la trecerea în neființă a
goalkeeper-ului. Alături de numele portarului, oltenii au arborat o
serie de cearceafuri cu numele altor foste
mari glorii din Bănie: Omblemenco, Oțet, Crișan. Mesajul central
al coregrafiei a fost: „Istoria datorită lor s-a
scris


Banner
Craiova:


„Universitatea doar în Craiova/ Craiova doar pentru
Universitatea”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…