300 de olteni în Ștefan cel Mare

La debutul său pe banca tehnică a Universității Craiova, Mark Wotte va avea sprijinul a 300 de ultrași olteni. Liderii galeriei au cumpărat deja de la clubul Dinamo cele 300 de tichete, doar jumătate din numărul total de bilete de care beneficiază, legal, suporterii echipei oaspete pe Stadionul Dinamo. „Ni s-au cerut banii cu o zi înainte și nu am putut centraliza toate cererile de bilete pentru acest meci. Am cumpărat 300, iar dacă vor fi mulți suporteri mâine care vor dori să intre la meci, vom încerca să mai obținem măcar 100 de la clubul gazdă", au declarat șefii galeriei craiovene.
300 de olteni în Ștefan cel Mare

La debutul său pe banca tehnică a Universității Craiova, Mark
Wotte va avea sprijinul a 300 de ultrași olteni.

Liderii galeriei au cumpărat deja de la clubul Dinamo cele 300
de tichete, doar jumătate din numărul total de bilete de care
beneficiază, legal, suporterii echipei oaspete pe Stadionul
Dinamo.

Ni s-au cerut banii cu o zi înainte și nu am putut
centraliza toate cererile de bilete pentru acest meci. Am cumpărat
300, iar dacă vor fi mulți suporteri mâine care vor dori să intre
la meci, vom încerca să mai obținem măcar 100 de la clubul
gazdă
„, au declarat șefii galeriei craiovene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]