Final izbăvitor pentru „stegari”**

FC Brașov a avut de tras serios pentru a obține toate punctele în meciul cu Unirea Alba Iulia (2-1), victoria conturându-se abia în mintul 85. Primele 25 de minute ale partidei au fost de acomodare pentru cele două echipei, care au avut nevoie de timp pentu a se reobișnui cu rigorile jocurilor oficiale. De altfel, prima acțiune a notabilă a fost semnalată în mintul 19, când Ezequias a centrat în fața porții, dar nici Hadnagy și nici Zaharia nu au reușit să ajungă mingea. Jucătorii lui Adrian Falub au lovit primi apoi, în minutul 26, când Rădoi l-a găsit excelent pe Cristea la 10 metri de poartă, singur-singurel, iar mijlocașul Unirii nu la iertat pe Mincă. Bucuria oaspeților a ținut doar 2 minute, pentru că Zaharia a combinat bine cu Roman la marginea careului și apoi „l-a executat" pe Cernea cu un șut la colțul lung. Tot Zaharia a fost aproape de o „dublă", în mintul 45, dar a fost blocat de Cernea. Unirea a început bine partea a doua meciului, dar fără a pune în prea mare pericol poarta
Final izbăvitor pentru "stegari"**

FC Brașov a avut de tras serios pentru a obține toate punctele
în meciul cu Unirea Alba Iulia (2-1), victoria conturându-se abia
în mintul 85. Primele 25 de minute ale partidei au fost de
acomodare pentru cele două echipei, care au avut nevoie de timp
pentu a se reobișnui cu rigorile jocurilor oficiale. De altfel,
prima acțiune a notabilă a fost semnalată în mintul 19, când
Ezequias a centrat în fața porții, dar nici Hadnagy și nici Zaharia
nu au reușit să ajungă mingea.

Jucătorii lui Adrian Falub au lovit primi apoi, în minutul 26,
când Rădoi l-a găsit excelent pe Cristea la 10 metri de poartă,
singur-singurel, iar mijlocașul Unirii nu la iertat pe Mincă.
Bucuria oaspeților a ținut doar 2 minute, pentru că Zaharia a
combinat bine cu Roman la marginea careului și apoi „l-a executat”
pe Cernea cu un șut la colțul lung. Tot Zaharia a fost aproape de o
„dublă”, în mintul 45, dar a fost blocat de Cernea.

Unirea a început bine partea a doua meciului, dar fără a pune în
prea mare pericol poarta lui Mincă. Ocaziile importante au venit de
la gazde, care au fot aproape de gol prin Zaharia și Roman, dar
tabela a rămas nemodificată. Nici Sburlea nu a avut mai mult noroc,
nereușind să împingă în plasă mingea centrată perfect de Ezequias.
Finalul i-a găsit pe brașoveni încercând să înscrie golul
victoriei, care a venit până la urmă în mintul 85, de la Sburlea,
servit excelent de omul meciului, Dorel Zaharia.

Landauri și Stancu,
debut oficial

Partida cu Unirea a prilejuit și debutul oficial al peruanului
Landauri, dar și al lui Stelian Stancu la FC Brașov. Stancu a fost
integralist, în vreme ce Landauri a intrat în mintul 72, în locul
lui Ilyes.

FC Brașov – Unirea Alba Iulia 2-1 (1-1)
Au marcat: Zaharia (min. 28), Sburlea (min. 85)/Cristea (min.
26)
FC Brașov: Mincă – Stancu, Abrudan, Diogo, Ezequias – Roman
(Cristescu, min. 78), Ilyes (Landauri min. 72), Grigore, C.
Munteanu – Hadnagy (Sburlea, min. 58), Zaharia. Antrenor: Viorel
Moldovan
Unirea A. I.: Cernea – Rădoi, De Sousa, Vujadinovic (Poverlovici,
min. 46), Bucurică – Olah, Dâlbea, F. Dan (Enzo, min. 71), Cristea
– N. Jovanovic, Veljovic (Bălan, min. 81). Antrenor: Adrian
Falub
Arbitru: Georgian Ionescu (Buzău). Asistenți: Dorin Mudura
(Oaradea), Radu Dimar (Marghita)
Observatori: Nicolae Dobrescu, Nicolae Marodin (ambii din
București)
Stadion: „Tineretului” Brașov
Spectatori: 3.000
Cartonașe galbene: Dâlbea (min. 38)

articol scris de Bogdan FLORIN

Foto: Lucian DANCIU


CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DEFĂ‚ȘURAREA
LIVE-TEXT A PARTIDEI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]