Fotbaliștii lui Șahtior, „interziși” în magazinul „Harrods” din Londra!**

Fotbaliștii lui Șahtior,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șahtiorul a trecut prin momente neplăcute înainte de meciul cu
Fulham, din prima manșă a 16-imilor de finală din Liga Europa.
Ieșiți la plimbare prin Londra, elevii lui Mircea Lucescu au vrut
să intre în celebrul magazin, care aparține chiar patronului lui
Fulham.

Doar că au avut surpriza să constate că le este interis accesul!
Motivul? „Responsabilii magazinului Harrods au explicat că
grupul respectiv era prea mare și dubios”,
a precizat
purtătorul de cuvânt al clubului Fulham, potrivit
timesonline.co.uk.

„Nu ne-am luat fracurile cu noi, pentru a merge la
cumpărături”
, a replicat un reprezentant al clubului la
care evoluează și Răzvan Raț.

Un reprezentant al magazinului Harrods s-a scuzat, motivând că, în
momentul respectiv, magazinul era supraaglomerat: „Sunt perioade în
care magazinul este atât de plin, încât trebuie să luăm decizia de
a restricționa accesul grupurilor mari, în interesul sănătății și
al securității. Evident că încercăm să nu îi ofensăm pe oaspeții
noștri”.

Harrods a instituit un cod al eleganței, la care trebuie să adere
vizitatorii săi: „Dorim ca, la Harrods, cumpărăturile să fie făcute
cu plăcere și în respect. Codul nostru nu permite accesul în
magazin oaspeților îmbăcați în pantaloni scurți, costume de baie,
de atletism sau de ciclism, papuci, sandale, în picioarele goale
sau purtând haine murdare ori neîngrijite. Acest cod a fost primit
fără rețineri de clienții noștri”. Reprezentanții firmei au evitat
însă a comenta situația grupurilor de oaspeți îmbrăcați în
treninguri.

De-a lungul timpului, Harrods a interzis accesul unor persoane
cunoscute publicului larg, din cauza coafurii, a pantalonilor rupți
sau a uniformei militare, „care i-ar putea intimida pe
ceilalți”.

Șahtior Donețk îi plătește pe unii dintre jucătorii săi cu peste
două milioane de euro anual.

Meciul Fulham – Șahtior Donețk, contând pentru manșa întâi a
16-imilor de finală din Liga Europa, are loc joi, la Londra.

Sursa:
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…