„Scuză-mă, mamă!”** Kelemen a ratat calificarea pentru finală

Zoltan Kelemen nu s-a ghidat după principiul „Important e să participi", astfel că a fost foarte afectat de locul 29, penultimul, pe care s-a clasat marți noapte la programul scurt. Astfel, ciucanul a ratat calificarea în finala de mâine-seară. Chiar dacă nu a avut condiții de pregătire în țară, patinatorul român a crezut cu tărie că poate intra între cei mai buni 24 de sportivi ai lumii, lucru care i-ar fi permis să concureze și la programul liber. Exercițiul a avut însă prea puține elemente de dificultate în raport cu greii Plușenko, Lysacek și ceilalți, astfel că punctajul lui a fost al doilea din coadă. La scurt timp, Zoltan Kelemen a vorbit în direct la Eurosport, susținând, printre altele, că nu și-a făcut combinațiile așa cum ar fi vrut. În final, românul și-a cerut scuze și mamei: „Mi-e dor de mama. Să nu fii supărată pe mine pentru că nu mi-a ieșit exercițiul. Și așa sunt eu destul de supărat. Încerc să mă adun până la Campionatul Mondial". Plușenko, starul nopții Revenit în activitate, după o pauză de trei ani și jumătate, Evgeny Plușenko a fost starul nopții la Vancouver. Rusul a avut un exerc
"Scuză-mă, mamă!"** Kelemen a ratat calificarea pentru finală

Zoltan Kelemen nu s-a ghidat după principiul „Important
e să participi”, astfel că a fost foarte afectat de locul 29,
penultimul, pe care s-a clasat marți noapte la programul scurt.
Astfel, ciucanul a ratat calificarea în finala de
mâine-seară.

Chiar dacă nu a avut condiții de pregătire în țară, patinatorul
român a crezut cu tărie că poate intra între cei mai buni 24 de
sportivi ai lumii, lucru care i-ar fi permis să concureze și la
programul liber. Exercițiul a avut însă prea puține elemente de
dificultate în raport cu greii Plușenko, Lysacek și ceilalți,
astfel că punctajul lui a fost al doilea din coadă. La scurt timp,
Zoltan Kelemen a vorbit în direct la Eurosport, susținând, printre
altele, că nu și-a făcut combinațiile așa cum ar fi vrut. În final,
românul și-a cerut scuze și mamei: „Mi-e dor de mama. Să nu fii
supărată pe mine pentru că nu mi-a ieșit exercițiul. Și așa sunt eu
destul de supărat. Încerc să mă adun până la Campionatul
Mondial”.

Plușenko,
starul nopții

Revenit în activitate, după o pauză de trei ani și jumătate, Evgeny
Plușenko a fost starul nopții la Vancouver. Rusul a avut un
exercițiu cu care a uimit pe toată lumea, iar la final a obținut
cel mai bun punctaj. Mâine-seară, la programul liber, Plușenko are
ocazia de a rescrie istoria la JO, putând fi primul patinator care
câștigă titlul olimpic la două ediții consecutive în această
probă.

2 concursuri a pierdut Plușenko
în ultimii opt ani, ambele în sezonul 2003-2004

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]