Eroare de pilotaj!** Ancheta în cazul accidentului lui Kumaritashvili a stabilit că pista nu prezenta defecțiuni!

Eroare de pilotaj!** Ancheta în cazul accidentului lui Kumaritashvili a stabilit că pista nu prezenta defecțiuni!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenamentele și competiția de sanie de la Jocurile Olimpice se
vor relua, sâmbătă, așa cum este prevăzut, ancheta declanșată după
accidentul mortal al georgianului Nodar Kumaritashvili arătând că
pista nu prezintă nicio problemă.

Organizatorii JO și Federația Internațională de Sanie (FIL) au
anunțat într-un comunicat publicat, vineri seară, că
„responsabilii tehnici ai FIL au fost în măsură să refacă
traseul sportivului și au ajuns la concluzia că accidentul nu a
fost produs din cauza vreunei probleme a pistei”.

Astfel, FIL autorizează reluarea ședințelor de antrenament
începând de sâmbătă dimineață. „Sportivii vor putea efectua
două antrenamente complete înainte de reluarea competiției, la ora
17.00, așa cum s-a prevăzut”
, se arată în comunicat.


VIDEO ȘOCANT Un sportiv georgian a
decedat după un accident la JO!

După ce au inspectat pista și au studiat cu atenție imaginile
video ale accidentului, experții au constatat că tânărul sportiv,
în vârstă de 21 de ani, a „luat prea de departe curba
numărul 16 și, deși a încercat să-și corecteze traiectoria, el a
pierdut controlul saniei, lucru ce a provocat tragicul
accident”.

Din precauție, parapetele din curba fatală va fi scos și gheața
va fi înlocuită. „Este vorba de măsuri preventive pentru ca
un astfel de accident, chiar dacă este foarte rar, să nu se mai
producă”
, se menționează în comunicat.

Sportivul georgian Nodar Kumaritashvili, concurent în proba de
sanie la Jocurile Olimpice de la Vancouver, a murit, vineri, după
ce a suferit un accident grav la un antrenament pe pista olimpică
din Whistler.

Kumaritashvili, în vârstă de 21 de ani, a fost aruncat de pe
pistă la a doua sesiune de antrenamente, la ultimul viraj, când
sania sa avea o viteză de aproximativ 140 de kilometri pe oră, și
s-a izbit de un stâlp metalic. Sportivul și-a pierdut cunoștința în
urma impactului. El avea fața plină de sânge.

Medicii prezenți la fața locului i-au acordat lui Nodar
Kumaritashvili primul ajutor, după care sportivul a fost
transportat cu ambulanța la spital, însă nu a mai putut fi
salvat.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×