Acasa » Fotbal Extern » International » Boloni,** executat de mafie!

Boloni,** executat de mafie!

Șederea lui Laszlo Bölöni pe banca lui Standard Liege a luat sfârșit miercuri, când s-a anunțat decizia antrenorului român de a demisiona. Fanii echipei dau vina în primul rând pe „mafia" aflată la conducerea clubului! În locul lui Loți a fost numit interimar Dominique D''Onofrio, fratele vicepreședintelui clubului, Lucian D''Onofrio. Însă sunt foarte multe voci pro Bölöni, din rândul presei, al jucătorilor și al suporterilor. Loți a refuzat să dea vreo explicație presei belgiene, singurii care au putut obține un punct de vedere fiind cei de la France Football: „Am discutat cu oficialii, nu exista altă soluție, așa că am decis să mă opresc aici. Atmosfera era apăsătoare pentru toată lumea și situația era greu de rezolvat".
Boloni,** executat de mafie!

Șederea lui Laszlo Bölöni pe banca lui Standard Liege a luat
sfârșit miercuri, când s-a anunțat decizia antrenorului român de a
demisiona. Fanii echipei dau vina în primul rând pe „mafia” aflată
la conducerea clubului!
În locul lui Loți a fost numit interimar Dominique D’Onofrio,
fratele vicepreședintelui clubului, Lucian D’Onofrio. Însă sunt
foarte multe voci pro Bölöni, din rândul presei, al jucătorilor și
al suporterilor. Loți a refuzat să dea vreo explicație presei
belgiene, singurii care au putut obține un punct de vedere fiind
cei de la France Football: „Am discutat cu oficialii, nu exista
altă soluție, așa că am decis să mă opresc aici. Atmosfera era
apăsătoare pentru toată lumea și situația era greu de
rezolvat”.

Conducerea nu a avut încredere în el

Cu câteva zile înainte, fostul internațional francez Olivier
Dacourt îl acuzase dur de întârzieri și lipsă de profesionalism la
antrenamente. Chiar dacă Bölöni a avut multe conflicte cu
jucătorii, dar, curios lucru, cu niciun nume greu până la Dacourt,
cauzele eșecului românului le scot la iveală suporterii, chiar și
cei ai rivalei Anderlecht. „Mafia din fruntea clubului l-a executat
pe Bölöni, un antrenor cum puțini au fost în Belgia. Vorbim de
lipsa încrederii, dovadă fiind contractele de un an, și de
împotrivirea românului de a vinde vedetele echipei vara trecută,
primul pe listă fiind Jovanovic”, au comentat fanii pe site-ul
cotidianului La Dernière Heure.

I s-au
adus jucători prea târziu

„Prin veto-ul său, Bölöni a lipsit familia D’Onofrio și pe acoliții
săi de multe milioane de euro, pe care aceștia le și vedeau în
conturile lor, nu ale clubului. Când românul a cerut jucători în
vară, i s-a răspuns că nu sunt bani, deși echipa se calificase în
grupele Ligii și abia acum au apărut transferurile”, au mai
explicat suporterii.

Boloni
la Standard

Competiție Meciuri Victorii Egaluri Înfrângeri
Campionatul Belgiei 60 34 14 12
Liga Campionilor 8 1 3 4
Europa League 8 4 2 2
Cupa Belgiei 3 1 1 1
Trofee câștigate 3 (1 titlu și 2 Supercupe)

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro