Știința, interzisă la Severin!**

Arena din Severin, în care s-au investit peste 3 milioane de euro și care pe 17 februarie va fi omologată pentru Liga I, nu poate fi folosită de Universitatea. Motivul este punctul 9 al articolului 1 din ROAF, care obligă echipele să joace în orașul din care provin sau, în caz de forță majoră, pe o arenă omologată situată la cel mult 50 de kilometri de localitatea în care își are sediul clubul respectiv. Distanța dintre Craiova și Severin este de 120 de kilometri. Pentru a evita un adevărat dezastru, oltenii pot beneficia însă de o portiță de scăpare. Surse din cadrul FRF au dezvăluit pentru ProSport faptul că regulamentul poate fi modificat, însă pentru asta conducerea Craiovei trebuie să facă o cerere către federație. „Craiova trebuie să ceară Ligii Profesioniste modificarea regulamentului, iar Liga să ceară același lucru Comitetului Executiv. Oricum, această regulă e absurdă în România, pentru că foarte rar găsești stadioane omologate pentru Liga I la numai 50 de kilometri distanță", a comentat o persoană din anturajul conducerii FRF.
Știința, interzisă la Severin!**

Arena din Severin, în care s-au investit peste 3 milioane de
euro și care pe 17 februarie va fi omologată pentru Liga I, nu
poate fi folosită de Universitatea.

Motivul este punctul 9 al articolului 1 din ROAF, care obligă
echipele să joace în orașul din care provin sau, în caz de forță
majoră, pe o arenă omologată situată la cel mult 50 de kilometri de
localitatea în care își are sediul clubul respectiv. Distanța
dintre Craiova și Severin este de 120 de kilometri.

Pentru a evita un adevărat dezastru, oltenii pot beneficia însă
de o portiță de scăpare. Surse din cadrul FRF au dezvăluit pentru
ProSport faptul că
regulamentul poate fi modificat, însă pentru asta conducerea
Craiovei trebuie să facă o cerere către federație. „Craiova
trebuie să ceară Ligii Profesioniste modificarea regulamentului,
iar Liga să ceară același lucru Comitetului Executiv. Oricum,
această regulă e absurdă în România, pentru că foarte rar găsești
stadioane omologate pentru Liga I la numai 50 de kilometri
distanță”
, a comentat o persoană din anturajul conducerii
FRF.

Omologarea,
o
formalitate

Dacă Știința va rezolva problema regulamentului, calea spre
Severin este deschisă, deoarece omologarea „Municipalului” este
doar o simplă formalitate.

Viorel Duru împreună cu Sorin Satmari, membru în Comisia de
omologare, se vor deplasa la Severin pentru a-și da acceptul
oficial. „Stadionul nu mai are nevoie de nimic. Mai trebuia
montat doar sistemul de supraveghere video și cei de acolo ne‑au
anunțat că e deja funcțional. Mai e nevoie doar de reunirea
comisiei care va omologa stadionul”,
a anunțat Viorel
Duru, directorul Direcției Licențe și Afilieri a FRF.

Prin excepție, în cazuri temeinic motivate, forul
organizator poate aproba, cu titlu provizoriu, ca un club să
organizeze jocurile oficiale pe un stadion omologat din altă
localitate decât cea în care își are sediul social, la maximum 50
km de localitatea în care se află sediul clubului

Articolul 1, punctul 9 din ROAF

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro