Deținuții de la Jilava curăță stadionul Dinamo** de zăpadă!

Deținuții de la Jilava curăță stadionul Dinamo** de zăpadă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stadionul Dinamo a fost deszăpezit, marți dimineață, de un grup
de 25 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului
București Jilava, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul
de cuvânt al instituției, Cristian Erving Micu.

Pe stadionul Dinamo avem 25 de oameni care muncesc la
deszăpezire. Nu știu exact care este valoarea contractului. E vorba
de întregul complex Dinamo, pista de alergare, aleile. Ajutăm
Dinamo să scape de zăpadă, pentru a putea fi organizate competiții.
Noi vom acționa astăzi și probabil mâine, în funcție de cât de mult
va fi de muncă acolo”
, a declarat Micu.

Pentru munca unui deținut, orice societate trebuie să plătească
între patru și șase lei pe oră, tariful fiind negociabil.

„Noi putem ajuta pe oricine ne solicită cu un număr
variabil de deținuți și putem negocia tarifele pe care le
practicăm. Noi putem să ajutăm contra-cost și primării sau
societăți comerciale, sau chiar persoane fizice, cu tarife
negociabile. Tarifele sunt raportate la salariul minim pe economie.
Munca unui deținut care ajută la deszăpezire costă între patru și
șase lei pe oră de muncă. Un deținut ajunge la aproximativ 40 de
lei pe zi, ținând cont de salariul minim pe economie. Noi mergem cu
prețurile la aproximativ 130 la sută, adică în jur de șase lei pe
oră. Dacă vrea cinci deținuți, negociem mai puțin, dacă vrea 50,
negociem mai mult. Asta fără mâncare, fără băutură, țigări sau
asistență medicală pentru deținuți. Noi asigurăm paza și tot ceea
ce este necesar”,
a mai spus Cristian Erving Micu.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava a precizat că
deținuților le convine să iasă la muncă, în afara sumei pe care o
primesc ei beneficiind și de „zile-câștig” de detenție.

„Deținuții primesc 30 la sută din sumă, iar 70 la sută
rămân la penitenciar. Aceste sume sunt folosite pentru
îmbunătățirea condițiilor de detenție, în conformitate cu
standardele europene. Deținuților le convine, pentru că beneficiază
de zile-câștig, în afara sumei de bani pe care o primesc. La patru
zile muncite se consideră cinci de detenție, adică ei câștigă o zi,
la o lună câștigă șapte. Dacă muncesc un an ajung cu aproape două
luni mai aproape de Comisia de eliberare condiționată, ceea ce le
convine”
, a mai spus Micu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Poliția Locală poate da amendă pentru parcare?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…