Probleme pentru Dănciulescu!** Atacantul român s-a accidentat în meciul cu Castellon!

Atacantul român al echipei Hercules Alicante, Ionel Dănciulescu, care a suferit o leziune la genunchiul stâng, sâmbătă, în meciul pierdut de formația sa, scor 1-2, cu Castellon, în Segunda Division, va fi supus unor teste medicale pentru a se afla exact gravitatea accidentări, potrivit averdad.es. "Atacantul român va fi supus astăzi unor controale medicale pentru a determina diagnosticul exact al leziunii. Dănciulescu a suferit o accidentare la genunchiul stâng și a fost nevoit să iasă de pe teren la începutul celei de-a doua reprize a meciului cu Castellon. Medicii echipei din Alicante i-au dat jucătorului un tratament după partidă, iar luni dimineață va fi supus unor noi teste pentru a afla exact gravitatea accidentări. În principiu, trebuie să se aștepte rezultatele controlului, dar e posibil ca Dănciulescu să fie recuperat până la jocul cu Betis, de duminică", notează sursa citată. Atacantul român Ionel Dănciulescu a marcat un gol pentru Hercules Alicante în meciul pierdut, sâmbătă, de echipa sa, pe teren propriu, cu scorul de 1-2, în fața formației Castellon, în etapa a etapa a XXII-a a ligii secunde din Spania. Dănciulescu a marcat pentru gazde în minutul 18, în timp ce reușitele oaspeților au fost semnate de Hernandez '27 și Ulloa '55.
Probleme pentru Dănciulescu!** Atacantul român s-a accidentat în meciul cu Castellon!

Atacantul român al echipei Hercules Alicante, Ionel Dănciulescu,
care a suferit o leziune la genunchiul stâng, sâmbătă, în meciul
pierdut de formația sa, scor 1-2, cu Castellon, în Segunda
Division, va fi supus unor teste medicale pentru a se afla exact
gravitatea accidentări, potrivit averdad.es.

„Atacantul român va fi supus astăzi unor controale medicale pentru
a determina diagnosticul exact al leziunii. Dănciulescu a suferit o
accidentare la genunchiul stâng și a fost nevoit să iasă de pe
teren la începutul celei de-a doua reprize a meciului cu Castellon.
Medicii echipei din Alicante i-au dat jucătorului un tratament după
partidă, iar luni dimineață va fi supus unor noi teste pentru a
afla exact gravitatea accidentări. În principiu, trebuie să se
aștepte rezultatele controlului, dar e posibil ca Dănciulescu să
fie recuperat până la jocul cu Betis, de duminică”,

notează sursa citată.


Atacantul român Ionel Dănciulescu a marcat un gol pentru Hercules
Alicante
în meciul pierdut, sâmbătă, de echipa sa, pe teren
propriu, cu scorul de 1-2, în fața formației Castellon, în etapa a
etapa a XXII-a a ligii secunde din Spania. Dănciulescu a marcat
pentru gazde în minutul 18, în timp ce reușitele oaspeților au fost
semnate de Hernandez ’27 și Ulloa ’55.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]