Mutu, dopat** din România!

Mutu, dopat** din România!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șoc în cazul „Mutu”. Medicamentele care pot încheia cariera
„Briliantului” provin din România. Expeditor: Rodica Mutu, mama
atacantului.Vestea că Adi Mutu a fost depistat pozitiv la un
control antidoping a căzut ca un trăsnet în casa familiei Mutu de
la Pitești. Lovitura a fost cu atât mai mare, cu cât în culpă se
află o substanță, sibutramina, se aflat în componența
medicamentelor de slăbit. Cu numai câteva săptămâni înainte, Rodica
Mutu îi trimisese lui Adi niște medicamente din țară, pentru ca
atacantul Fiorentinei să-și revină cât mai repede după perioada de
convalescență cauzată de intervenția de la genunchi.

Adi s-a accidentat la începutul lunii noiembrie, fiind obligat
să se opereze la genunchiul drept. Pauza forțată, precum și
minivacanța din perioada Sărbătorilor de iarnă l-ar fi determinat
să apeleze la medicamente de slăbit. Pe 6 ianuarie a revenit pe
teren, iar pe 10 ianuarie a fost testat la controlul
antidoping.

Au
refuzat dialogul cu presa

Ieri, în fața casei familiei Mutu din Pitești era furnicar de
ziariști. Părinții jucătorului, Spiridon și Rodica, au refuzat însă
orice dialog cu presa. Mama atacantului a vorbit însă cu una dintre
apropiatele sale, care a dezvăluit ulterior pentru ProSport starea
Rodicăi Mutu: „Este disperată. Spune întruna că și-a
nenorocit copilul, că ea este de vină. Chiar ea i-a trimis
medicamentele, în urmă cu o lună, la cererea lui
„. Se pare
că le folosea și Consuelo, soția lui Adi.

Chiar și așa, conform uzanțelor de la acest nivel de
performanță, Adi nu ar fi trebuit să ia niciun fel de produs
farmaceutic fără a avea acordul medicului Fiorentinei. Ceea ce nu
s-a întâmplat.

Sibutramina,
interzisă în România

Substanța descoperită în „cazul Mutu”, sibutramina, a făcut
obiectul unui scandal în urmă cu numai câteva zile. Farmaciile din
România au fost somate să scoată de la comercializare toate
medicamentele preparate pe bază de sibutramină. „S-a constatat că
produce infarcturi și accidente vasculare mortale”, explică Ioan
Drăgan. Nepermisă în Uniunea Europeană de ceva timp, sibutramina
era pe lista substanțelor interzise în sport de mai bine de 14 ani.
În România existau cinci medicamente care îl aveau în componență
(toate sunt pentru slăbit): minimacin, lindaxa, sibutramină,
siluton, reductil.


„Mutu a luat această substanță pe cont propriu, nu a
fost cumpărată de club”,
reacția clubului Fiorentina


Reacții din lumea
fotbalului

„Trec mulți pe roșu, dar de ce mereu el e prins? Dacă
cineva i-a dat un rahat, el trebuia să verifice ce conține acel
rahat, nu să-l înghită”,
Dănuț Lupu, fost
internațional

„Mutu este într-o situație neplăcută, având în vedere ce
s-a întâmplat la Chelsea. Mutu va face și testul B. Refuz să cred
că cineva i-a înscenat acest lucru”
, Victor Becali,
impresarul lui Mutu

„Sper că va scăpa. Sunt sigur că el nu știa că acea
substanță se află în medicament. Eu nu iau pastile decât la
recomandarea medicului echipei”
, Dorin Goian, jucător
Palermo

„Nu mă interesează Mutu. El are să-mi dea 200.000 de
euro de șase ani, ce caracter să aibă? Mă aștept de la orice de la
el, și la cocaină, și la hașiș, și la heroină”,
Gigi
Becali, finanțator Steaua

„Sunt uluit! Nici nu știu ce să spun, nu am cuvinte. Vom
aștepta și proba B, să vedem despre ce e vorba și apoi se poate
vorbi de o decizie”,
Ionuț Lupescu, directorul general al
FRF

„Nu-mi vine să cred, dar cred că ar trebui să se facă și
testul B. Într-o asemenea situație e mai bine să așteptăm să vedem
ce se întâmplă”,
Răzvan Raț, jucător Șahtior

„Nu cred că este vorba de o recidivă. Sper din tot
sufletul ca efectele să nu fie atât de grave! Nu cred că avea de
unde să știe că are o substanță interzisă”
, Nicolae Badea,
acționar Dinamo

„Nu pot să cred că e adevărat! Este incredibil ce s-a
întâmplat! O să vorbesc cu Adi, bănuiesc că îi e foarte
greu”,
Cristi Borcea, acționar Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×