Schimbare de program pentru FC Brașov

Programul de pregătire al FC Brașov a suferit câteva modificări față de ce era prevăzut inițial. Astfel, "stegarii" vor reveni din primul stagiu din Antalya sâmbătă seara, după care vor avea liber până marți seara, pe 2 februarie.
Schimbare de program pentru FC Brașov

Programul de pregătire al FC Brașov a suferit câteva modificări
față de ce era prevăzut inițial. Astfel, „stegarii” vor reveni din
primul stagiu din Antalya sâmbătă seara, după care vor avea liber
până marți seara, pe 2 februarie.

Atunci este programată plecarea din nou spre stațiunea turcă,
pentru al doilea cantonament extern, care va fi efectuat cu 3 zile
mai devreme de cât era programat.

„Ținând cont de vremea nefavorabilă din țară, am decis să
schimbam programul din al doilea stagiu de pregătire. Și pentru că
vor fi mai multe zile de pregătire, în acest cantonament este
posibil să jucăm patru meciuri amicale
„, a declarat,
pentru site-ul oficial al clubului, președintele executiv, Dinu
Gheorghe.

Până atunci, FC Brașov va disputa vineri, un meci amical cu
ucrainienii de la Karpat Lvov.

Articol scris de: Bogdan FLORIN

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]