„Am făcut cea mai mare prostie** că am băgat bani în stadion!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mititelu, a declarat că a făcut cea mai mare prostie
cheltuind sume mari de bani pentru refacerea bazei sportive „Ion
Oblemenco”, în condițiile în care primarul Antonie Solomon i-a
izgonit pe „juveți” la Severin.

„Am văzut ce spune Solomon, dar singurul răspuns pe care
i-l dau este acesta: «Iartă-l, Doamne, că nu știe ce face». Am
ajuns rușinea țării! Am deschis proces și ne judecăm în privința
bazei Ion Oblemenco. Eu sper să putem folosi măcar terenurile de
antrenament. Ce să mai zic despre investiția pe care am făcut-o
acolo, în tribuna oficială a stadionului, în vestiare, gazon sau
terenuri de antrenament… a fost cea mai mare prostie pe care am
făcut-o că am cheltuit atâția bani pentru a reface această bază
sportivă”
, a spus Mititelu pentru site-ul oficial al
echipei oltene.

Oficialul grupării oltene îi sugerează primarului să înființeze o
altă echipă care să joace pe stadionului „Ion Oblemenco”.
„Nu știu dacă Solomon va face o altă echipă. Să facă, e
dreptul lui. Ba chiar mă gândesc că ar fi mai bine așa, să vadă și
primarul ce greu e să construiești o echipă și să o întreții.
Craiova este un oraș dificil, e greu să construiești ceva în
liniște aici. Ești lovit din toate părțile, înjurat, ți se pun bețe
în roate”
, menționează patronul.

„Puteam să-l vând lejer pe Costea, dar m-am gândit la
echipă”

Adrian Mititelu a precizat că atacantul Florin Costea va rămâne la
Universitatea Craiova cel puțin până la sfârșitul acestei ediții de
campionat. „Dacă voiam să-l vând neapărat pe Florin Costea,
luam lejer trei-patru milioane de euro pe el în iarna asta. Dar
m-am gândit la echipă, e mai bine să mai stea la noi măcar până la
vară”
, a menționat patronul grupării oltene.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×