Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » „Brașov are forța să termine în primele cinci locuri”

„Brașov are forța să termine în primele cinci locuri”

Mijlocașul echipei FC Brașov, a declarat, marți, la împlinirea a 31 de ani, că s-a obișnuit să-și sărbătorească ziua de naștere în cantonamente, informează site-ul oficial al clubului de sub Tâmpa. "M-am obișnuit să-mi sărbătoresc ziua de naștere în cantonamente. Doar când jucam în Spania aveam ocazia să pot sărbători împreună cu familia. Îmi doresc, în primul rând, să fiu sănatos, iar pe plan sportiv sper să avem un sezon reușit și să obținem la finalul campionatului un loc de Liga Europa. Totul este posibil pentru că suntem calificați în semifinalele Cupei României, iar în campionat avem forța să terminăm în primele cinci locuri. Avem condiții foarte bune de pregătire în acest cantonament din Antalya. Important este să ne pregătim cât mai bine și să fim în cea mai bună formă la startul sezonului", a spus Munteanu. În afară de FC Brașov, mijlocașul a jucat de-a lungul carierei la Steaua, Salamanca, Espanol, Albacete, Murcia și Dinamo. FC Brașov va juca, astăzi, cel de-al doilea amical din cadrul cantonamentului din Turcia, cu formația austriacă Mattersburg. Sursa: MEDIAFAX
"Brașov are forța să termine în primele cinci locuri"

Mijlocașul echipei FC Brașov, Cătălin Munteanu, a declarat,
marți, la împlinirea a 31 de ani, că s-a obișnuit să-și
sărbătorească ziua de naștere în cantonamente, informează site-ul
oficial al clubului de sub Tâmpa.

„M-am obișnuit să-mi sărbătoresc ziua de naștere în
cantonamente. Doar când jucam în Spania aveam ocazia să pot
sărbători împreună cu familia. Îmi doresc, în primul rând, să fiu
sănatos, iar pe plan sportiv sper să avem un sezon reușit și să
obținem la finalul campionatului un loc de Liga Europa. Totul este
posibil pentru că suntem calificați în semifinalele Cupei României,
iar în campionat avem forța să terminăm în primele cinci locuri.
Avem condiții foarte bune de pregătire în acest cantonament din
Antalya. Important este să ne pregătim cât mai bine și să fim în
cea mai bună formă la startul sezonului”
, a spus
Munteanu.

În afară de FC Brașov, mijlocașul a jucat de-a lungul carierei
la Steaua, Salamanca, Espanol, Albacete, Murcia și Dinamo. FC
Brașov va juca, astăzi, cel de-al doilea amical din cadrul
cantonamentului din Turcia, cu formația austriacă Mattersburg.

Sursa:
MEDIAFAX

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Cancan.ro
Gelu Voican Voiculescu și-a dat fiica în judecată după ce i-a vândut fictiv un conac ca să scape de executarea RAPPS. Ce a decis instanța
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro