A bea sau a nu bea?** Ce au în comun Dinamo și AC Milan

A bea sau a nu bea?** Ce au în comun Dinamo și AC Milan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Confruntată cu dese scandaluri în care sunt implicați jucători
de-ai săi, Dinamo încearcă revirimentul în acest retur printr-o
politică dură de neacceptare a niciunei abateri de la
regulament.

Restricțiile pentru fotbaliști au devenit literă de lege în
„Ștefan cel Mare”, elevii lui Cornel Țălnar nemaiavând voie,
conform Regulamentului de Ordine Interioară, să mai iasă din casă
după ora 22:30. Până să afle, tocmai la sfârșitul lunii mai, dacă
soluția aleasă este una oportună, acționarii au un contraexemplu,
oferit de AC Milan, club aflat la începutul sezonului în cădere
liberă prin Serie A și ale cărui vedete, la fel ca la Dinamo, erau
abonate la viața de noapte în mod constant. Dar acum situația
rosso-nerilor este complet alta. Echipa merge perfect, iar
jucătorul cu cele mai mari probleme disciplinare, Ronaldihno, o
trage după el, brazilianul reușind șase goluri numai de la
începutul acestui an.

Cum a reușit Leonardo, tehnicianul diavolilor, să îl
revitalizeze pe fostul star al Barcelonei? Lăsându-l în pace să
facă ce vrea în afara terenului! „Nu mă interesează câte ore de
samba joacă Ronaldihno prin cluburi, mă interesează doar cum joacă
pe teren”, a tras concluzia antrenorul sud-american la conversația
avută cu fostul lider al naționalei Cariocas. Iar acum, milanezii
sunt pe locul al doilea în clasament, singurul disponibil într-un
campionat monopolizat de Interul lui Jose Mourinho. Mai pot fi
socotite eficace restrângerile la care sunt supuși la Dinamo
rebelii Adrian Cristea, Moți, sau N’Doye? Am provocat câțiva
tehnicieni la o dezbatere în acest sens, iar părerile lor le puteți
citi mai jos.

„Nu mă interesează cum pierde nopțile Ronaldinho, dar,
dacă el evoluează prost, pierde echipa”
, Leonardo,
antrenor AC Milan

„E bine să te și distrezi, dar fără excese. Nu poți acum
să închizi fotbaliștii în casă și să ai vreo garanție că-ți vor
câștiga toate punctele. Jucătorii mei nu sunt Gatuso sau
Ronaldinho, dar cred că sunt și vânați”,
Cornel Èšălnar,
antrenor Dinamo

CONTRA
LEONARDO

Mircea Rădulescu, director Școala Federală de Antrenori: „În
cariera mea de antrenor nu am fost niciodată indiferent față de
viața extrasportivă a jucătorilor. O viață dezordonată influențează
randamentul fizic. Ne interesează viața privată, în măsura în care
afectează performanța. Nouă nu ni se potrivește această manieră de
abordare ca la Milan. E în contrast cu marea performanță.”

PRO
LEONARDO

Mircea Lucescu, antrenor Șahtior: „Eu nu am impus niciodată
restricții la echipele unde am fost. Probabil Leonardo are
încredere în elevii săi, aceștia având un respect față de brand-ul
Milan. Trebuie să fie o autocenzură din partea fotbaliștilor”

Marin Barbu, ex-antrenor Dunărea Giurgiu: „Dacă Dinamo tăia în
carne vie de la început, poate altfel discutam acum. Aici mai e
vorba și de profesionalism. Dacă ieși în fiecare zi, dar te culci
la o oră normală, atunci poți să ieși toată săptămâna. Una e să bei
două pahare cu vin, și alta e să bei 30. La noi, degeaba le spui să
intre la ora 23:00 în casă. În România fotbalistul e ca un copil:
dacă îi impui restricții face și mai rău!”

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×