STOP plecărilor!** „Din momentul ăsta, nu mai vindem nimic!”

STOP plecărilor!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeriu Argăseală vorbește despre transferul lui Sorin Ghionea
și spune că înțelege dorința fundașului de a se transfera. În
opinia președintelui din Ghencea, fundașul se află într-un moment
în care trebuie să se gândească mai mult la partea financiară.
Argăseală spune că Steaua îi caută deja înlocuitor căpitanului și
anunță că formația pregătită de Mihai Stoichiță va mai transfera
cel puțin un fundaș central valoros în această iarnă.

La 30 de ani, fotbalul mai trebuie să fie jucat și
pentru familie. Am avut o discuție cu Sorin înainte să plecăm în
cantonament și l-am întrebat care sunt șansele ca el să plece. El
mi-a spus atunci câ șansele sunt zero, dar după patru zile m-a
anunțat că s-ar putea să semneze cu o echipă din Rusia”

I-am spus că nu vreau să-i dau drumul până în momentul în care nu
voi găsi un fundaș de talia ta. Ideal ar fi să-l găsesc înainte să
pleci tu și abia apoi să te transferi. Asta îi spuneam înainte de
plecarea în cantonament.

El a spus că nu va fi afectat deloc dacă nu-și va găsi echipă și că
va rămâne să joace la Steaua, la același nivel.

Trebuie neapărat să aducem un fundaș central valoros,
pentru a ne completa linia defensivă. E clar că cei trei jucători
de acum nu sunt suficienți.

Oricum, e clar că
din acest moment, niciun jucător nu va mai pleca de la Steaua, în
acaestă iarnă
„, a declarat
Argăseală la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×