„Să fiu noul Ronaldo”

Redactor:
Lucian Danciu
„Să fiu noul Ronaldo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Talentatul puști albaiulian a decis să-și încerce norocul în
prima ligă din Belgia, unde a ajuns sub bagheta lui Boloni,
antrenor care l-a lansat în fotbalul mare pe Cristiano Ronaldo,
idolul său.

Gicule, ești primul albaiulian care se transferă în străinătate. Ce
reprezintă pentru tine această mutare?

Sunt fericit că am ajuns la un club important din Belgia. Am semnat
pe doi ani și jumătate, iar clubul are opțiune pentru încă doi ani.
Venirea la Standard este un pas foarte important în cariera mea. Nu
cred că voi avea probleme de adaptare. Și în vară, când am fost în
probe, am fost primit bine de către colegi. Mă descurc foarte bine
cu limba engleză, sper să învăț repede și franceza, limba lor de
bază, pentru a putea socializa cu noii mei colegi.

Ce te-a motivat să alegi Standard și cât de mult a contat faptul că
Boloni este antrenor..

Boloni este unul dintre cei mai valoroși antrenori români, a contat
mult în decizia mea faptul că voi lucra cu dânsul, de la care am
multe de învățat. Bineînțeles a important și aspectul financiar și
în plus aveam nevoie de o nouă provocare.

Boloni este antrenorul care l-a descoperit pe Cristiano
Ronaldo, idolul tău…

Mi-aș dori să calc pe urmele lui Cristiano Ronaldo, dar sunt
conștient că voi avea de muncit enorm. Un asemenea jucător se naște
la 100 de ani. Vreau să dau ce e mai bun din mine, fiindcă îmi
doresc să ajung cât mai sus și vreau să joc la o echipă mare din
Spania, Italia sau Anglia.

Nu regreți că pleci de la Alba?

Unirea va rămâne echipa mea de suflet și sunt mândru că am promovat
și jucat pentru Alba în Liga I. Prin plecare mea am oferit indirect
un ajutor financiar Unirii, fiindcă transferul meu aduce o sumă
importantă în contul clubului. Dacă se vor realize achiziții
inspirate atunci Unirea își crește șansele de a-și atinge
obiectivul și a rămână în Liga 1. De fiecare coleg mă leagă o
amintire, dar cel mai dor îmi va fi de Selagea, un prieten
adevărat, fost coleg de bancă la școală și la juniori

„Prin calitățile pe care le are, Grozav îmi dă încredere că va avea
o carieră frumoasă”, Ladislau Boloni, antrenor Standard

„Mi-aș dori ca și Călin Cristea, Selagea sau Bucurică să ajungă la
echipe din top din țară sau Europa”, Gicu Grozav, atacant
Standard

„Țălnar se bucură că am reușit să plec afară, m-a sfătuit să plec
să lucrez cu Boloni, este și va fi alături de mine în continuare”,
Gicu Grozav, atacant Standard

„Vreau să-mi fac treaba cât mai bine la Standard și sper să rămân
în vederile domnului Săndoi”, Gicu Grozav, atacant Standard

A luat cu
el cd-uri cu Paraziții

Grozav a urmărit ultimul meci al lui Standard, pierdut 4-0, în fața
liderului din Belgia, Anderlecht. „Am văzut în primul unsprezece a
lui Standard foarte mulți jucători tineri, iar acest lucru îmi dă
mare încredere că voi prinde să joc”, spune Grozav. Atacantul și-a
luat în Belgia și cd-urile cu Paraziții, Spike și GuessWho, dar și
tricoul norocos inscriptionat cu „Superman”, ce îl poartă mereu pe
sub tricoul de joc. „L-am avut pe mine și când am marcat în
jocurile de la Ploiești și cu Galați”, a spus Grozav.

350 de mii de
euro va plăti Standard pentru Grozav, Alba urmând să încaseze și
15% dintr-un viitor transfer

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×