Patronii „diavolilor” avertizează: **”Ferguson se va retrage în curând”

Patronii lui Manchester United, membrii familiei Glazer, vor să vândă mai mult de 50% dintre acțiunile clubului pentru a putea plăti datoria de 700 de milioane de euro. Oficialii de pe "Old Trafford" au redactat un document de 322 de pagini în care explică care sunt avantajele, dar și riscurile unei investiții la Manchester United.
Patronii "diavolilor" avertizează: **"Ferguson se va retrage în curând"

Patronii lui Manchester United, membrii familiei Glazer, vor să
vândă mai mult de 50% dintre acțiunile clubului pentru a putea
plăti datoria de 700 de milioane de euro. Oficialii de pe „Old
Trafford” au redactat un document de 322 de pagini în care explică
care sunt avantajele, dar și riscurile unei investiții la
Manchester United.

Documentul, adresat posibililor investitori, conține avertizarea că
Ferguson se va retrage în curând și va fi foarte greu de înlocuit.
United recunoaște pentru prima dată că există posibilitatea ca
„diavolii” să nu mai reprezinte o forță în Anglia și în Europa
odată cu retragerea antrenorului scoțian: „Există cluburi cu o
forță financiară mult mai mare decât a noastră, iar odată cu
retragerea lui Sir Alex Ferguson, acest lucru se va vedea. Există
riscul ca succesorul managerului nostru să nu poată continua ceea
ce Ferguson a făcut pentru club”.

Se vinde „Old Trafford”?
Documentul avertizează și asupra faptului că „Teatrul Viselor” este
în permanență în atenția teroriștilor. Presa din Anglia a scris azi
că stadionul și baza de antrenament de la Carrington, una dintre
cele mai mari din lume, ar putea fi vândute pentru a mai reduce din
datorie.

Au scumpit biletele și produsele din magazinele oficiale
Familia Glazer se protejează pe timp de criză. Fanii lui United
sunt înnebuniți că prețul biletelor la meciuile favoriților au
crescut prea mult în 2010. Patronii și-au permis să facă acest
lucru profitând de fidelitatea suporterilor. În sezonul trecut,
Manchester United a fost echipa din Europa cu cei mai mulți fani
prezenți pe stadion, o medie de 74.642, capacitatea stadionului
fiind de 76.098 de locuri. Și produsele din magazinele oficiale au
fost scumpite. Tricourile cu jucătorii lui United costă, începând
din 2010, cu 20% mai mult.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania