Acasa » Alte Sporturi » Handbal » „Comisia Tehnică se va întruni din nou!** Să decidă clar ce se vrea la naționala feminină”

„Comisia Tehnică se va întruni din nou!** Să decidă clar ce se vrea la naționala feminină”

Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a declarat, marți, la finalul ședinței Consiliului de Admninistrație al forului, că membrii Comisiei Tehnice se vor întruni din nou, urmând să decidă clar dacă doresc ca antrenorul naționalei feminine, Radu Voina, să fie schimbat sau nu.
"Comisia Tehnică se va întruni din nou!** Să decidă clar ce se vrea la naționala feminină"

Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a
declarat, marți, la finalul ședinței Consiliului de Admninistrație
al forului, că membrii Comisiei Tehnice se vor întruni din nou,
urmând să decidă clar dacă doresc ca antrenorul naționalei
feminine, Radu Voina, să fie schimbat sau nu.

„Am făcut o sinteză a Comisiei Tehnice, care a avut loc ieri și
care a analizat activitatea echipei naționale feminine de la
Campionatul Mondial, dar nu s-a finalizat printr-o propunere
concretă, în sensul că se dorește schimbarea antrenorului sau nu.
Nu s-a votat nimic, iar în această situație se va reface Comisia
Tehnică în regim de urgență. Ce am fi putut să votăm noi,
continuitatea sau schimbarea? Am cerut comisiei să facă o propunere
care să fie și votată în Comisia Tehnică. O analiză se termină cu
niște propuneri, pentru că nu ne apucăm noi să numim antrenorul
echipei naționale. Mi se pare normal ca această analiză să fie
refăcută și să fie finalizată prin niște propuneri
concrete”
, a spus Gațu.

Președintele FRH a precizat că membrii Comisiei Tehnice vor trebui
să se întrunească în regim de urgență, pentru ca în ședința
Consiliului de Administrație, din data de 2 februarie, să poată fi
luată o decizie.

„Cineva din comisie l-a propus pe Voina, iar cineva l-a propus pe
Tadici. Voina reprezintă continuitatea, iar Tadici reprezintă
schimbarea. Nu am mai înțeles cum s-a făcut analiza. Trebuia să se
spună clar că se dorește schimbarea și să fie cineva propus. Pe
data de 2 februarie va trebui să stabilim exact ce se va întâmpla.
Comisia Tehnică va trebui să se întrunească în regim de urgență și
i-am cerut să prezinte și o strategie tehnică privind pregătirea
echipei naționale și obiectivele acesteia
„, a adăugat
Gațu.

Radu Voina nu vrea să
comenteze!

„Nu vreau să comentez prea multe. Sincer, orice aș spune
acum, ar suna bine pentru unii și rău pentru alții. Au fost zile
grele”
, a spus Radu Voina pentru Mediafax

Comisia Tehnică a Federației Române Handbal i-a propus, luni,
pentru funcția de antrenor principal al naționalei feminine, pe
actualul antrenor al lotului, Radu Voina, și pe Gheorghe Tadici,
fost tehnician al primei reprezentative, iar Consiliul de
Administrație ar fi trebuit să aleagă astăzi viitorul
selecționer.

Tadici a condus naționala feminină în perioada ianuarie
2005-septembrie 2008, cea mai mare performanță obținută fiind
medalia de argint la CM din Rusia (2005). Apoi, Radu Voina a
devenit antrenor și sub conducerea sa prima reprezentativă a ocupat
locul cinci la Campionatul European din 2008 și locul opt la CM din
China, de luna trecută.

Parteneri
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Mediafax
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Cancan.ro
O româncă de 17 ani, protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase campanii publicitare internaționale alături de Usain Bolt
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Râzi cu lacrimi
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Descopera.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Promotor.ro