Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Bosniacul Sasha Stevic i-a convins pe nemțeni!

Bosniacul Sasha Stevic i-a convins pe nemțeni!

Meciurile de verificare în curtea Ceahlăului, programate joi și sâmbătă pentru testarea noilor achiziții ce se doresc a întări efectivul pietrean la returul Ligii 1, au adus o singură certitudine. "Cu mijlocașul central Stevic urmează să intrăm la negocieri. El a fost câștigul confirmat în acest al doilea meci test pe care l-am făcut. Este un jucător puternic, ce poate să ne ajute la mijlocul terenului. Are agresivitate, are combativitate", anunța la finele înfruntării de acum două zile, antrenorul principal al Ceahlăului. Gheorghe Mulțescu a găsit ca fiind necesară și utilă programarea respectivelor jocuri. Atât pentru readaptarea la efort a jucătorilor care au încheiat turul de campionat în tricoul Ceahlăului, dar mai ales în ideea de a urmări potențialul și modul prin care noii veniți pot fi utili planurilor sale, pentru obiectivul salvării de la retrogradare. "Acum trebuie să ne punem de acord. Cu șefii noștri, dar mai ales cu cei pe care i-am dori păstrați în curtea noastră. Cu aceștia din urmă, putem ajunge și la negocierea unui contract, pe banii care merită. Au fost câteva lucruri bune, după prima săptămână cu teste", a completat tehnicianul grupării moldave.
Bosniacul Sasha Stevic i-a convins pe nemțeni!

Meciurile de verificare în curtea Ceahlăului, programate joi și
sâmbătă pentru testarea noilor achiziții ce se doresc a întări
efectivul pietrean la returul Ligii 1, au adus o singură
certitudine.

„Cu mijlocașul central Stevic urmează să intrăm la
negocieri. El a fost câștigul confirmat în acest al doilea meci
test pe care l-am făcut. Este un jucător puternic, ce poate să ne
ajute la mijlocul terenului. Are agresivitate, are
combativitate”,
anunța la finele înfruntării de acum două
zile, antrenorul principal al Ceahlăului.

Gheorghe Mulțescu a găsit ca fiind necesară și utilă programarea
respectivelor jocuri. Atât pentru readaptarea la efort a
jucătorilor care au încheiat turul de campionat în tricoul
Ceahlăului, dar mai ales în ideea de a urmări potențialul și modul
prin care noii veniți pot fi utili planurilor sale, pentru
obiectivul salvării de la retrogradare.

„Acum trebuie să ne punem de acord. Cu șefii noștri, dar
mai ales cu cei pe care i-am dori păstrați în curtea noastră. Cu
aceștia din urmă, putem ajunge și la negocierea unui contract, pe
banii care merită. Au fost câteva lucruri bune, după prima
săptămână cu teste”,
a completat tehnicianul grupării
moldave.

Gigi
Mulțescu a fost duminică în Portugalia

Seara zilei de sâmbătă a adus ceva mai multe răspunsuri șefului
băncii tehnice a Ceahlăului, pentru încropirea echipei care să-i
prezinte îndeplinirea obiectivului propus. Confirmarea bosniacului
Sasha Stevic și posibilitatea finalizării unor contracte cu românii
Tudor (Steaua II) și Dragomir (Sopron), respectiv cu „belgianul”
Fabrice, un stopper de culoare deosebit de puternic, nu-i asigură
lui Gigi Mulțescu campania de achiziții dorită. Motiv pentru care
acesta a și plecat, duminică dimineață, în Portugalia.

„Ne-a spus că trebuie să mai vadă, acolo, din două
meciuri, niște jucători pe care i-a urmărit de mai mult
timp”,
a declarat, ieri, Radu Lefter, care îl așteaptă pe
„principal” astăzi la prima ședință de pregătire din cantonamentul
Ceahlăului pe plan local. Stagiul va dura zece zile și va cuprinde,
în special, un program de acumulări fizice.

Participarea lotului Ceahlăului la cantonamentul bazat pe
acumulările fizice în această perioadă de zece zile (incepand de
astazi 11.01 la stadion) nu-i va scuti pe tehnicienii echipei
nemtene să-și supună elevii la noi teste. Chiar „principalul” Gigi
Mulțescu întărește ideea că vor mai veni și alți jucători la probe
pe Borzoghean. Există însă și unele abateri de la regula testelor,
în dorința parafării contractului cu FC Ceahlăul.

„Cei care vor fi scutiți, până la urmă, de prezența în
aceste probe de joc sunt jucătorii care prezintă CV-uri bune, de pe
urma cărora putem să ne edificăm, precum participări la fazele
înaintate din cadrul cupelor europene, turnee finale. Chiar și din
Copa Libertadores”.

Articol publicat de Dan
ESANU

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Cancan.ro
„Voia să divorțeze încă din primele zile”. Fosta soție a lui Putin, mărturii tulburătoare despre anii petrecuți alături de liderul rus
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Bănică, imagini interzise pentru cardiaci! A pozat într-un costum transparent și a lăsat aproape tot la vedere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Râzi cu lacrimi
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Descopera.ro
Câte mii de euro a primit eliminatul Gigi Burger, de la Antena 1, pentru cele 11 săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Mii de șoferi riscă suspendarea permisului pentru amenzile neplătite. Guvernul pregătește o nouă sancțiune automată
Promotor.ro