Ando pe bancă, Nețoiu în lojă!**

Ando pe bancă, Nețoiu în lojă!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roș-albii îl vor instala cât mai curând pe Ioan Andone pe postul
ocupat de Țălnar, pregătind terenul pentru o nouă etapă din viața
clubului. Pentru că numirea „Fălcosului” va fi asigurată financiar
din banii virați clubului de Gheorghe Nețoiu, fostul și viitorul
acționar, care și-a dat deja acceptul pentru a reveni în „Groapă”.
Surse bine informate susțin că Ando și Nețoiu au avut o discuție la
care a participat și Cristi Borcea.

Schimbă
sistemul

Ce au discutat cei trei zilele trecute? Faptul că Dinamo are nevoie
de un nou portar, un alt fundaș central pe lângă noua achiziție,
Daminuță, un mijlocaș stânga și un atacant. Asta pentru că Andone
vrea să schimbe din nou stilul de joc al echipei, într-o formulă de
joc eminamente ofensivă. De aceea, chiar dacă nu s-au stabilit încă
numele țintelor din această iarnă, se cunoaște cerința fermă a
antrenorului: achizițiile nu vor fi o completare numerică a
lotului, urmând a fi transferați numai jucători ce vor fi titulari
din primul meci oficial al anului.

Vrea să
îl păstreze pe „Prinț”

Și la masa discuțiilor preliminare Ioan Andone a fost la fel de
echivoc în ceea ce privește numele coordonatorului de joc al lui
Dinamo în mandatul său: Adrian Cristea, jucător devenit titular la
Dinamo chiar sub comanda sa în precedentul mandat. Un alt fotbalist
considerat indispensabil este Marius Niculae,
căpitanul „câinilor” fiind dorit de Ando și la CFR Cluj.

Pretențiile lui
Andone:


-Salariu stagional de 250.000 de euro plus bonusuri de
performanță

-Patru transferuri importante

-Un proiect pe doi ani în care să nu fie tras la răspundere pentru
ratarea
obiectivelor

„Acum sunt la Deva. Mă voi întoarce săptămâna viitoare la București
pentru întâlnirea cu domnul Badea. Deocamdată nu e nimic
sigur!”

Ioan Andone, antrenor

TACTICĂ‚? „‘Țânțare’,
tu ești antrenorul echipei!”

Cu toate că numirea lui Ioan Andone este deja stabilită la nivelul
conducerii, Cristi Borcea continuă să îl asigure pe Cornel Țălnar
că o va antrena și în retur pe Dinamo. „«Țânțare», tu ești
antrenorul echipei! Nu asculta tot ce se vorbește, nu mai crede în
tot ceea ce se scrie prin ziare! Tu vei rămâne și în retur!”, este
rezumatul discuțiilor aproape zilnice dintre antrenor și
președintele executiv.

MĂ‚SURĂ‚
Va fi sacrificat
Dinu?

Revenirea lui Gheorghe Nețoiu și a lui Ioan Andone ar putea aduce
noi schimbări în organigrama clubului. Vizat este Cornel Dinu,
persoană neagreată de niciunul dintre cei doi oameni de fotbal și
acuzată în ultima vreme și de Cristi Borcea că nu vrea să se
implice în viața echipei. Iar îndepărtarea „Procurorului” din
funcția de director tehnic ar putea fi motivată oficial și de
dispariția necesității respectivului post, atribuțiile urmând să
fie acoperite tot de Andone, care va fi manager general.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri