Ronny Levy a semnat azi cu Unirea**

Ronny Levy a semnat azi cu Unirea**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Israelianul Ronny Levy a semnat, vineri, contractul cu gruparea
Unirea Urziceni, tehnicianul urmând să fie ajutat de secunzii
Gabriel Caramarin și Eugen Nae, ultimul în calitate de antrenor al
portarilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, ofițerul de presă al
clubului, Paul Andone.

Până luni, Levy își va alege un preparator fizic. Noua conducere
tehnică va fi prezentată oficial luni, într-o conferință de presă,
la Urziceni. Antrenorul din Israel își va începe munca la Unirea
miercuri, urmând să plece cu echipa în cantonament în
Antalya.

Ronny Levy, în vârstă de 43 de ani, fost internațional israelian, a
antrenat, între 2003 și 2008, echipa Maccabi Haifa, iar în sezonul
acesta pe Maccabi Petah Tikva. Echipa Maccabi Haifa a câștigat
campionatul în primele trei sezoane cu Levy la conducerea
tehnică.

Israelianul, care a semnat pe un an și jumătate, îl va înlocui la
Unirea pe Dan Petrescu, antrenor ce și-a reziliat, în 26 decembrie,
contractul cu Unirea Urziceni și a preluat conducerea tehnică a
formației Kuban Krasnodar, din liga a doua rusă.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri