Tony: „Vreau să rămân!”

Redactor:
Andra Lupou
Tony:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Curtat de Sporting Braga, Tony dezvăluie că nu a primit vreo
ofertă serioasă din partea clubului din prima liga portugheză și
mărturisește că sunt șanse mici să plece de la CFR.

Tony, gata cu pauza…Ești pregătit să revii?
Vacanța a fost scurtă, dar mă bucur că am reușit să îmi petrec
sărbătorile alături de familie. Acum sunt odihnit și sunt gata să
revin la muncă. Sunt conștient că ne așteaptă o perioadă extrem de
grea, iar eu și colegii mei de la CFR trebuie să ne pregătim foarte
bine pentru retur.

Este adevărat că ai ofertă de la echipa portugheză,
Sporting Braga?

Într-adevăr pot să spun că am fost abordat de cei de la Sporting și
de asemenea de alte cluburi. Ofertă concretă nu a existat, ei s-au
interesat de mine la impresarul meu, dar au fost doar discuții. Cu
mine nu a vorbit nimeni, nici măcar cei de la club.

Ai vrea să pleci de la CFR?
Acum eu am contract încă trei ani și jumătate și mă simt bine aici.
Toată lumea știe că cei de la Cluj sunt ca o a doua familie pentru
mine. Dacă vine o ofertă concretă, atunci trebuie să ne gândim și
eu și cei de la club, pentru că nu depinde numai de mine. Eu am mai
spus că vreau să fiu campion cu CFR și să mai facem o dată eventul.
Pe plan personal e totul în regulă, tatăl meu se simte mai bine și
acest lucru este foarte important pentru moralul meu.

În cazul unei oferte, crezi că cei din conducere ar fi
dispuși să renunțe la tine?

Nu știu dacă cei din conducere vor să mă transfere. Cred că îmi
spuneau acest lucru înainte să plec în vacanță. Ei m-au susținut și
la bune și la rele și m-au înțeles de fiecare dată. Așa cum am mai
spus, oferte nu am avut, numai abordări. Șansele ar fi mici să
plec, pentru că acum este criză și fiecare club este mai atent la
transferuri. Nimeni nu își mai permite să dea mulți bani pe un
jucători. Azi, mâine poate veni o ofertă, dar nici eu nici CFR nu
ne gândim la o despărțire.

„Primele cinci etape sunt decisive”

Are CFR nevoie de întăriri pentru retur?
Nu pot să spun de ce jucători mai are nevoie CFR, asta este treaba
antrenorului și conducerii. Important este ca orice jucător care
vine la club să poată să ajute echipa și să aducă un plus. Toți
jucătorii buni sunt bineveniți.

Care va fi arma secretă a echipei în lupta pentru
titlu?

Este foarte important să ne pregătim foarte bine în cantonamente.
Trebuie să continuăm să fim același grup, să fim uniți pentru că
numai împreună ne putem realiza obiectivele. La CFR, vestiarul
întotdeauna a fost un atu.

În primele etape din retur întâlniți Unirea, Steaua,
Dinamo..

Da, într-adevăr ne așteaptă un început foarte greu. Eu cred că
primele cinci-șase meciuri vor fi decisive pentru lupta la titlu.
Campionatul este unul echilibrat, am văzut și în tur, așa că este
foarte important să ne distanțăm din primele etape. Primele șapte
echipe din clasament sunt contracandidatele noastre, nu putem să
vorbim de una sau două.

11
partide a jucat Tony pentru CFR în tur în Liga I, fiind în toate
integralist

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Trebuie să primească BANII de la stat. Lege pentru proprietarii de TERENURI din România
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×