Muller,** la Oltchim!?

Redactor:
Marius Hutu
Muller,** la Oltchim!?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Brașovul l-a demis de două ori pe Herbert Müller în trei zile
pentru a o repune în drepturi pe Mariana Târcă. Müller este dorit
de Oltchim, unde Voina are zilele numărate.

1
Suporterii dau tonul
la Vâlcea

Partida de campionat Oltchim – Deva (34-18) de marți a adus în
prim-plan un episod neașteptat. Antrenorul Radu Voina a fost
huiduit de fani, care i-au cerut să demisioneze. Conducerea a
reacționat imediat și a dat un comunicat pe site-ul clubului, prin
care a condamnat atitudinea suporterilor. Mulți spun însă că fanii
vâlceni ar fi reacționat la comandă, exemple de acest gen existând
și în sezoanele anterioare. „Bădulescu, Tadici și Rimanici
au fost în aceeași situație. Întâi au fost huiduiți de galerie, iar
apoi schimbați imediat de conducere”
, a susținut un
apropiat al echipei vâlcene.

2
„La
Oltchim e liniște”

Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, ne-a declarat ieri că
nu se pune problema schimbării lui Radu Voina. „Nu se
schimbă niciun antrenor. Nu avem motive. Ce s-a întâmplat la
Mondiale nu ține de Oltchim”
. Surse din lumea handbalului
ne-au informat însă că echipa campioană a luat deja legătura cu
Herbert Müller pentru o eventuală schimbare pe banca tehnică, care
ar urma să se producă cel mai devreme după meciul cu Itxako de
duminică, din Liga Campionilor. Chiar Müller le-ar fi spus unor
apropiați din Brașov că a primit o ofertă de la Oltchim, primele
contacte dintre cele două părți având loc chiar în decembrie.

3
Joaca
de-a demiterea

Lucru unic poate în handbalul mondial, Müller a fost demis de
două ori de la Rulmentul în ultimele zile. Incredibil, dar
adevărat, după ce a fost dat afară ieri, antrenorului i s-a propus
să mai pregătească echipa și să o conducă sâmbătă la Reșița. Toată
tevatura a început de la dorința primăriei, care a preluat
conducerea grupării, de a o readuce pe bancă pe Târcă. Prima
tentativă a eșuat luni, când jucătoarele au refuzat să se prezinte
la antrenamentul ce urma să fie condus de tehnicianul care a luat
titlul cu Rulmentul în 2006. Astfel, Müller a rămas.

După ce lucrurile au fost puse la punct din punct de vedere al
conducerii, primarul George Scripcaru l-a destituit ieri din nou pe
Müller și a instalat-o iar pe Târcă. Surpriza a venit însă din
partea handbalistelor. În urma discuțiilor individuale purtate cu
noul antrenor, majoritatea a refuzat propunerea de a continua la
Brașov. Astfel, la nivel de conducere s-a hotărât ca Müller să
rămână la echipă până după meciul de sâmbătă, cu Reșița, iar
Mariana Târcă să-și intre în atribuții de luni.

4
Nu mai
vrea nicio echipă din Brașov

La auzul veștii că a fost reinstalat antrenor la Brașov pentru
patru zile, Müller a „explodat”: „Gata! S-a terminat. Nu
mai conduc nicio echipă la Brașov. Ce, eu sunt Pinocchio? Vor să se
joace cu mine? Sigur nu mă voi duce la Reșița. Poate să-mi dea și 5
milioane de euro, nu mai merg cu cineva din Brașov la vreun meci.
Ar fi culmea prostiei să accept o astfel de situație. Să mai fac eu
două puncte ca să nu retrogradeze echipa și apoi să mă dea iar
afară…”.

„Adunarea Generală a hotărât ca Herbert Müller să
conducă echipa la Reșița. Dacă nu va dori să meargă, vom discuta,
vedem ce avem de făcut. Dacă nu avem efectiv, nu mergem la
Reșița”
, ne-a relatat Florin Florea, directorul general al
SCM Brașov, cel care va conduce și activitatea echipei de
handbal.

Directorul general al Oltchim, Constantin Roibu, le-ar fi
asigurat pe vâlcence că Müller nu va veni vreodată la
Oltchim

Nu vreau să discut absolut nimic despre Vâlcea
Herber Müller, antrenor Rulmentul Brașov

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×