„Au vrut să-l facă!”

Atacat la baionetă de fostul vicepreședinte al FRH, Petru Paleu, Cristian Gațu a declarat ieri că nu s-a înșelat când a spus că și în handbal „au pătruns becalismele". Alții spun că totul ține de alegerile pierdute de Marinescu. Președintele reales în fruntea FRH s-a arătat stupefiat de atacul lansat ieri în ProSport de fostul lui colaborator, care l-a acuzat, printre altele, de „corupție și nepotisme la Federația Română de Handbal". „Eu nu le practic. Să demonstreze că este așa cei care fac acuzații", a fost reacția președintelui FRH. Cristian Gațu a încercat să găsească și o explicație la declarațiile oferite de Petru Paleu: „Probabil că atacul domnului Paleu are legătură cu scandalul de mituire a arbitrilor, în care a fost implicat. Mă așteptam să-și asume răspunderea acelui scandal sau să sară și să mă apere atunci când s-a spus că sunt și eu implicat. Așa cum am spus și în acea înregistrare făcută de Cațavencu, eu am știut doar că se duc să aștepte arbitrii. N-am avut nicio legătură cu ce mi s-a pus mie în cârcă".
"Au vrut să-l facă!"

Atacat la baionetă de fostul vicepreședinte al FRH, Petru Paleu,
Cristian Gațu a declarat ieri că nu s-a înșelat când a spus că și
în handbal „au pătruns becalismele”. Alții spun că totul ține de
alegerile pierdute de Marinescu.
Președintele reales în fruntea FRH s-a arătat stupefiat de atacul
lansat ieri în ProSport de fostul lui colaborator, care l-a acuzat,
printre altele, de „corupție și nepotisme la Federația Română de
Handbal”. „Eu nu le practic. Să demonstreze că este așa cei care
fac acuzații”, a fost reacția președintelui FRH.
Cristian Gațu a încercat să găsească și o explicație la
declarațiile oferite de Petru Paleu: „Probabil că atacul domnului
Paleu are legătură cu scandalul de mituire a arbitrilor, în care a
fost implicat. Mă așteptam să-și asume răspunderea acelui scandal
sau să sară și să mă apere atunci când s-a spus că sunt și eu
implicat. Așa cum am spus și în acea înregistrare făcută de
Cațavencu, eu am știut doar că se duc să aștepte arbitrii. N-am
avut nicio legătură cu ce mi s-a pus mie în cârcă”.

O gașcă
a vrut să pună mâna pe tot”

Oameni din lumea handbalului vorbesc și despre un alt substrat al
acestui scandal. „Totul are legătură cu pierderea alegerilor de
către Mihai Marinescu. S-a format o gașcă, au încercat să pună mâna
pe toate posturile din federație, numai că nu le-a ieșit. Iar Petru
Paleu a fost un susținător al lui Mihai Marinescu. La ultima
ședință a Consiliului de Administrație, secretarul general i-a
propus lui Gațu să-și retragă candidaturile în Adunarea Generală,
dar membrii nu au fost de acord. Cred că s-a încercat o diversiune
pentru a-l scoate din joc pe Gațu și să rămână doar Marinescu și
Licu”, ne-a povestit un personaj din familia handbalului. Acesta
ne-a mai spus că posturile-cheie din FRH pe care „gașca” le-a
pierdut sunt: președinte, Comisia Tehnică și Comisia Centrală de
Arbitri. „Eu am explicat în Adunarea Generală de ce candidez. N-am
vorbit mai mult de cinci minute și le-am spus tuturor: «Mă supun
judecății dumneavoastră. Cine nu mă vrea, să nu mă voteze»”, a
susținut Cristian Gațu.

Gațu
despre înlocuirea lui Mihai Marinescu

„Pentru că secretarul general și-a pus în statut că are contract
nedeterminat cu FRH, iar acest lucru a fost aprobat de Adunarea
Generală, schimbarea este ceva mai dificilă. În acest caz, probabil
că vom organiza o altă Adunare Generală pentru a schimba
statutul”.

Gațu
despre numirea lui Mihai Bocan ca secretar
general

„Eu i-am transmis lui Robert Licu că aș dori să-l cooptez în echipa
mea, dar nu mi-a oferit niciun răspuns. N-am comunicat încă echipa,
dar mi se pare normal ca măcar secretarul general al FRH să-l pot
numi”

„Am solicitat verificări la FRH, ceea ce s-a și întâmplat. Cine
își poate imagina că poți să iei bani din buget și să-i duci
acasă?”, Cristian Gațu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]