Celtic și Rangers, față în față pentru a 386-a oară!

Celtic va da piept cu marea rivală Glasgow Rangers , în cel de-al 386-lea episod din'Old Firm'. Când spui Scoția, spui Celtic sau Rangers, așa pare a fi de când lumea și nimeni și nimic nu anticipează o schimbare. Asta dacă nu cumva apare un nou Alex Ferguson, care să perturbe supremația celor două (așa cum s-a întâmplat la începutul anilor '80). Rivalitatea dintre cele două cluburi datează de peste 120 de ani, primul meci dintre catolici și protestanți consumându-se în 1888. Confruntarea dintre cei doi giganți ai Scoției transcende fotbalul și are în spate o încărcătură aparte: religie, politică și atitudini sociale opozante. Tocmai din acest motiv, britanicii se grăbesc să considere această partidă cel mai important derby al lumii, înainte de Real-Barca sau de Boca-River Plate. Un alt lucru aparte în confruntarea dintre cele două combatante este reprezentat de numărul mare de meciuri în care s-au întâlnit. În cele 385 d
Celtic și Rangers, față în față pentru a 386-a oară!

Celtic va da piept cu marea rivală Glasgow Rangers , în cel
de-al 386-lea episod din’Old Firm’. Când spui Scoția, spui Celtic
sau Rangers, așa pare a fi de când lumea și nimeni și nimic nu
anticipează o schimbare. Asta dacă nu cumva apare un nou Alex
Ferguson, care să perturbe supremația celor două (așa cum s-a
întâmplat la începutul anilor ’80).

Rivalitatea dintre cele două cluburi datează de peste 120 de ani,
primul meci dintre catolici și protestanți consumându-se în 1888.
Confruntarea dintre cei doi giganți ai Scoției transcende fotbalul
și are în spate o încărcătură aparte: religie, politică și
atitudini sociale opozante. Tocmai din acest motiv, britanicii se
grăbesc să considere această partidă cel mai important derby al
lumii, înainte de Real-Barca sau de Boca-River Plate.

Un alt lucru aparte în confruntarea dintre cele două combatante
este reprezentat de numărul mare de meciuri în care s-au întâlnit.
În cele 385 de întâlniri directe, ‘The Gers’ s-au impus de 154 ori,
în timp ce alb-verzii au reușit 138 de victorii. Restul de meciuri,
93 la număr, s-au încheiat la egalitate.

Palmaresul celor două mari rivale este unul incredibil.

Rangers
-52 de titluri (record mondial)
-33 de Cupe ale Scoției
-25 de Cupe ale Ligii
-Cupa Cupelor (1972)

Celtic
-42 de titluri
-34 de Cupe ale Scoției
-14 Cupe ale Ligii
Cupa Campionilor Europeni (1967)

Meciul va fi transmis în direct de la 14:30 de Sport
1

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]