Mirel Rădoi a declarat imediat după Revelion că nu regretă venirea la Al Hilal și că, dacă ar fi avut valoare de Inter, cu siguranță că ar fi jucat lângă Chivu și ai lui. Rădoi are ocazia să îl impresioneze încă o dată pe Mourinho în această seară. Până la amicalul dintre Inter și Al Hilal, Chivu, Rădoi și Mourinho au fost primiți de Prințul Abdullah Bin Musaad Bin Abdull Aziz Al Saoud al Arabiei Saudite.
Jose Mourinho și toți jucătorii milanezi s-au întâlnit cu Prințul și cei mai apropiați colaboratori ai acestuia, făcând schimb de daruri și fotografii.
Printre cei prezenți la întâlnire s-au aflat și antrenorul formației Al Hilal, belgianul Eric Gerets, dar și câțiva jucători cu prieteni printre „nerazzurri”, suedezul Christian Wihelmsson, brazilianul Thiago Neves și românul Mirel Rădoi, scrie site-ul campioanei Italiei.
Inter Milano și Al Hilal joacă un meci amical în această seară, în Arabia Saudită.
Sursa FOTO: Inter.it
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER