Rada a semnat cu Al Nassr Dubai!** „Sunt fericit! Cei de la Steaua să-mi păstreze medalia de campion”

Rada a semnat cu Al Nassr Dubai!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mutare neașteptată în Ghencea. Deși Becali și Stoichiță aveau în
plan să transfere cel puțin un fundaș, în această pauză de iarnă,
Steaua a decis să se despartă de unul.

Fundașul Ionuț Rada a fost transferat definitiv de FC Steaua la
gruparea Al Nasr Dubai, din Emiratele Arabe Unite, cu care a semnat
un contract pe un an și jumătate, anunță clubul din Bulevardul
Ghencea, pe site-ul oficial.

Sunt foarte fericit pentru perfectarea acestui transfer
și sper să fie de bun augur pentru mine și pentru viitorul meu. Le
doresc mult succes colegilor mei în returul acestui sezon, sper din
tot sufletul să câștige titlul de campioni și să-mi păstreze și mie
o medalie în vară. De asemenea, le mulțumesc din suflet
suporterilor Stelei pentru afecțiunea pe care mi-au arătat-o în
perioada în care am activat aici și m-aș bucura dacă s-ar întoarce
alături de echipă și ar face din nou atmosfera de vis din
Ghencea
„, a spus Rada.

Se pare că motivul principal pentru care clubul roș-albastru a
luat această decizie e reprezentat de faptul că fundașului îi
expira contractul și ar fi putut pleca gratis. Astfel, cu riscul să
piardă un jucător util în defensivă, Steaua a decis să accepte
oferta arabilor, deoarece așa vor reuși să compenseze într-o
oarecare măsură pierderea.

Din informațiile pe care le avem, oferta arabilor este de peste
500.000 de euro. Lui Rada i se va oferi un contract de trei ori mai
mare decât avea la Steaua.

În aceste condiții, este de așteptat ca formația din Ghencea să
intensifice negocierile pentru Edwin Ouon, jucător care evoluează
în Cipru.

Echipa Al Nasr a fost fondată în 1945 și are în palmares trei
titluri ale Emiratelor Arabe Unite (1978, 1979, 1986), trei Cupe
ale Emirului EAU (1985, 1986, 1989) și trei Cupe ale Uniunii EAU
(1988, 2000, 2002).Cel mai cunoscut jucător al lui Al Nassr este
internaționalul ecuadorian Carlos Tenorio. Revenit în 2009 la
echipă(după ce a evoluat mai multe sezoane la Al-Sadd – 173
meciuri, 105 goluri), Tenorio face furori pentru echipa lui Frank
Pagelsdorf: 10 goluri în 12 partide.

120.000 € pe sezon
era salariul lui Rada în Ghencea.

2
ani au trecut de când Rada a semnat cu Steaua. În vara lui 2007
fundașul se transfera din Giulești în Ghencea.

1
singur gol a reușit fundașul pentru gruparea roș-albastră,
împotriva Vasluiului

2
selecții are Rada la echipa națională

3
trofee a câștigat Rada în carieră, toate cu Rapid: 2 Cupe și o
Supercupă

În returul lui 2008-2009 Rada a fost cedat la Otopeni, dar a
revenit în Ghencea. În mandatul lui Stoichiță, fundașul a fost
titular în aproape toate meciurile.

Rămâi pe
www.prosport.ro pentru amănunte

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…