Abel Xavier renunță la fotbal, se convertește la islamism** și își schimbă numele

Fostul internațional portughez Abel Xavier, fără echipă din 2008, a anunțat că a decis să-și încheie cariera și să se convertească la islamism, el urmând să-și schimbe numele în Faisal, informează cotidianul As. Potrivit sursei citate, Abel Xavier, care a evoluat de-a lungul carierei la formații ca Benfica Lisabona, Bari, PSV Eindhoven, Everton, Liverpool, Hannover '96, AS Roma, Middlesbrough și Los Angeles Galaxy, a susținut, marți, o conferință de presă în Emiratele Arabe Unite, în prezența membrilor familiei regale, în care a anunțat că renunță la fotbal la vârsta de 37 de ani și că s-a convertit la islamism. El a precizat că, în continuare, va participa la o acțiune umanitară pe continentul african. Ultimul club la care a evoluat fundașul portughez este Los Angeles Galaxy, la care joacă și englezul David Beckham, în perioada iunie 2007-iulie 2008. Abel Xavier a luat cunoștință cu islamismul în perioada în care a fost legitimat la Galatasaray (2003-2004), echipă pentru care nu a evoluat niciun meci. "În momentele grele am găsit consolare în Islam. Încet-încet, am început să iubesc o religie care propagă pacea, libertatea, egalitatea și speranța", a precizat jucătorul.
Abel Xavier renunță la fotbal, se convertește la islamism** și își schimbă numele

Fostul internațional portughez Abel Xavier, fără echipă din
2008, a anunțat că a decis să-și încheie cariera și să se
convertească la islamism, el urmând să-și schimbe numele în Faisal,
informează cotidianul As.

Potrivit sursei citate, Abel Xavier, care a evoluat de-a lungul
carierei la formații ca Benfica Lisabona, Bari, PSV Eindhoven,
Everton, Liverpool, Hannover ’96, AS Roma, Middlesbrough și Los
Angeles Galaxy, a susținut, marți, o conferință de presă în
Emiratele Arabe Unite, în prezența membrilor familiei regale, în
care a anunțat că renunță la fotbal la vârsta de 37 de ani și că
s-a convertit la islamism. El a precizat că, în continuare, va
participa la o acțiune umanitară pe continentul african.

Ultimul club la care a evoluat fundașul portughez este Los
Angeles Galaxy, la care joacă și englezul David Beckham, în
perioada iunie 2007-iulie 2008.

Abel Xavier a luat cunoștință cu islamismul în perioada în care
a fost legitimat la Galatasaray (2003-2004), echipă pentru care nu
a evoluat niciun meci. „În momentele grele am găsit consolare în
Islam. Încet-încet, am început să iubesc o religie care propagă
pacea, libertatea, egalitatea și speranța”, a precizat
jucătorul.

El are 20 de selecții în naționala Portugaliei, în perioada
1993-2002

Sursa:
MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]