„Smântâna e din zăpadă?”

  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR-ul completa în start de ianuarie 2008 legiunea străină ce
ataca titlul în acel an cu patru pete de culoare, ochite cu două
luni înainte de șefii CFR-ului, la peste 5.300 de kilometri de
Gruia. Traore, Camara, Viera și „Ema” Kone lăsau maidanele
Abidjanului pentru visul european de preamărire fotbalistică în
straie ardelenești.

După doi ani, Traore a devenit din vânător de speranțe „vânat”
pentru forțele fotbalului european. Cum arăta ivorianul acum doi
ani? Sorin Oncică, fostul jucător al CFR-ului, povestește amănunte
picante din primele zile ale lui Traore la Cluj.

„La nici două săptămâni de la sosirea în România i-am luat pe
Traore și pe ceilalți trei ivorieni la Băile Felix, în cantonament
cu echipa a doua a CFR-ului, ce juca atunci în Divizia D. Bietul
băiat, parcă era căzut din copac! Nu reușea să se trezească nicicum
dimineața la antrenament, iar de trei mese pe zi nu auzise decât în
filme sau în ziare”, rememorează amuzat Oncică, atunci antrenor la
CFR II, primele clipe ale lui Traore în vișiniu.

„S-a speriat de mămăliga cu
brânză”

Lacina a trăit apoi un șoc când a dat de mâncarea tradițională
românească. „Când a dat de mămăligă cu brânză și smântână, nici n-a
vrut să audă. S-a ridicat de la masă și ne-a spus că el nu mănâncă
zăpadă. Cu mâncarea a fost mare problemă la toți ivorienii. Ne-a
luat aproape o jumătate de an să îi obișnuim cu trei mese pe
zi!!!”, își aduce aminte Oncică. Românul recunoaște că munca cu
ivorienii i-a scos și peri albi. „Erau total rupți de realitate,
dar m-au impresionat prin calitățile și ambiția lor. Se vedea pe ei
că voiau să reușească în fotbal! Traore avea niște calități la 17
ani, că te mirai cum de a ajuns în România un jucător așa de
talentat”, mărturisește „Soso”.

„În România a descoperit gelul de duș”

„Ce m-a uimit la ivorieni a fost unitatea de grup. Se ajutau
unii pe alții foarte mult, Viera le era atunci «le grand frere»
(n.r. – fratele mai mare). Un șoc cu Traore a fost când i-am dat
gelul meu de duș, proaspăt cumpărat, după un antrenament. Mi l-a
adus după jumătate de oră gol! Am înnebunit, consumase tot după un
duș”, își amintește Oncică.

Fostul mijlocaș al ardelenilor cu care CFR-ul reușea promovarea
în 2004 în Liga I face și un pariu. „Mi-e greu să cred că Traore,
dacă va fi sănătos, nu va ajunge la o echipă foarte mare. Are
calități native incredibile. Cred că va conta mult și ambiția lui
de a ajunge cineva, pentru că a pornit de jos”, încheie
Oncică.

Ca să îl aducem pe Traore am cheltuit biletul de avion până la
Abidjan, comisionul agentului și atât!

Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

DETALII INEDITE DESPRE TRAORE

∞Familia Traore are 19 membri
∞Lacina a construit o casă la Abidjan din primii bani de la
CFR
∞A cumpărat recent SUV-ul Nissan Infinity deținut de
Stăncioiu
∞Vrea să intre în afaceri cu cacao pe viitor
∞Se pricepe la croitorie, a lucrat când era mic la Abidjan

7
goluri a dat Traore în acest sezon pentru CFR Cluj: patru în Liga
I, două în Europa League și unul în Cupa României

6
echipe îl monitorizează pe Traore. Napoli, Udinese, Palermo, Lazio,
ȚSKA Moscova și Hamburg îl vânează pe ivorianul cotat de ardeleni
la minimum 3 milioane de euro

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×