Scifo, varianta de rezervă!

În ciuda faptului că nu și-a îndeplinit una din promisiunile față de Victor Pițurcă, Adrian Mititelu încă mai speră să-l poată convinge pe fostul selecționer să preia Știința. Prevăzător, patronul Craiovei a pregătit deja și o variantă de rezervă: Enzo Scifo (foto). Pentru a nu rămâne descoperit ca în vară, când, din lipsă de soluții, a fost nevoit să-l pună antrenor pe Daniel Mogoșanu, Adrian Mititelu și-a luat acum toate măsurile de precauție. Ținta numărul unu a acestuia rămâne Pițurcă, dar, în cazul în care negocierile nu vor ajunge la niciun rezultat, patronul Științei are deja și o variantă de rezervă, în persoana belgianului Enzo Scifo. ProSport a dezvăluit ieri, în exclusivitate, tratativele dintre acesta și Universitatea, iar presa belgiană a confirmat interesul Craiovei. „Interes românesc pentru Scifo", a titrat cotidianul La Derniere Heure, care a mai scris: „Universitatea Craiova, echipă care are trei înfrângeri consecutive, locul 13 în prima divizie românească, s-a interesat de Enzo Scifo". Belgianul a fost în tratative până acum zece zile cu prim-divizionara Genk, iar același cotidian, La Derniere Heure, scrie că acum este curtat și de Mons, echipă de liga a doua belgiană, care vrea să revină în prima divizie în acest sezon.
Scifo, varianta de rezervă!

În ciuda faptului că nu și-a îndeplinit una din promisiunile
față de Victor Pițurcă, Adrian Mititelu încă mai speră să-l poată
convinge pe fostul selecționer să preia Știința. Prevăzător,
patronul Craiovei a pregătit deja și o variantă de rezervă: Enzo
Scifo (foto).

Pentru a nu rămâne descoperit ca în vară, când, din lipsă de
soluții, a fost nevoit să-l pună antrenor pe Daniel Mogoșanu,
Adrian Mititelu și-a luat acum toate măsurile de precauție. Ținta
numărul unu a acestuia rămâne Pițurcă, dar, în cazul în care
negocierile nu vor ajunge la niciun rezultat, patronul Științei are
deja și o variantă de rezervă, în persoana belgianului Enzo
Scifo.
ProSport a dezvăluit ieri, în exclusivitate, tratativele dintre
acesta și Universitatea, iar presa belgiană a confirmat interesul
Craiovei. „Interes românesc pentru Scifo”, a titrat cotidianul La
Derniere Heure, care a mai scris: „Universitatea Craiova, echipă
care are trei înfrângeri consecutive, locul 13 în prima divizie
românească, s-a interesat de Enzo Scifo”. Belgianul a fost în
tratative până acum zece zile cu prim-divizionara Genk, iar același
cotidian, La Derniere Heure, scrie că acum este curtat și de Mons,
echipă de liga a doua belgiană, care vrea să revină în prima
divizie în acest sezon.

Mititelu a întocmit lista
neagră

Patronul Universității, Adrian Mititelu, a anunțat la postul de
televiziune craiovean 3TV numele jucătorilor la care va renunța în
această iarnă. Pe lista neagră a lui Mititelu se află Valentin
Bădoi (34 de ani), Dorel Stoica (31 de ani), Valentin Badea (27 de
ani), Florin Șoavă (31 de ani) și Julius Wobay (25 de ani).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro